Dezbaterea dacă manele sunt sau nu bune pentru sănătatea dumneavoastră e un perpetuum mobile. Din când în când, cineva se trezește să aducă în discuție acest subiect și să genereze aceeași controversă care, din păcate, aduce, ca de fiecare dată, și aceleași vechi sentințe rasiste în peisaj. Dacă tot avem o părere, hai să o și spunem cu voce tare, asta se pare că merge de minune, rețetă îndrăgită mai ales de când cu rețelele de socializare, care au dat drumul la maximum acestui rezervor nesecat de exprimare democratică. Nu sunt nici eu cea mai politically correct ființă din lume, dar una este corectitudinea politică, și alta este hate speech-ul.
Iar, deseori, discuțiile publice despre manele, din păcate, dau inevitabil frâu liber hate speech-ului sau sentimentelor rasiste ale ființei. Dar, hei, e democrație!
Dar să răs-verificăm și abordarea subiectului manele de către elitele noastre
De multe ori, elitele, prin atitudinea lor „părintească” și „îngăduitoare” față de cultură, de parcă le-ar aparține în exclusivitate și ar avea drepturi asupra ei, prin standardele lor precise în cunoașterea riguroasă a ceea ce este și a ceea ce nu este cultură și prin emiterea unor păreri complexe, omit o dimensiune socială importantă: raportarea plebeilor la această viziune și aceste păreri și, mai ales, adoptarea acestor păreri în cheie proprie și personală. Impactul social al unor judecăți estetice înalte este pierdut din vedere pe drum, dar tocmai acest impact nu ar trebui neglijat. De la manele se ajunge imediat la rasism, în multe cazuri, și tocmai asta este cheia personală a interpretării despre care am spus mai sus.
Dau doar un exemplu de judecată elitistă, emisă pe subiect de domnul George Pruteanu: „Manelele nu reprezintă, totuși, nivelul majorității, ci pe cel al unei minorități gălăgioase”. Parafrazându-l pe domnul Pruteanu, pot să spun și eu despre rasismul perfid mascat al elitelor că nu îl văd, dar îl recunosc.
Măcar domnul Pruteanu a menționat că nu impune nimănui ce să asculte și ce să nu asculte, spre deosebire de domnul „Ing., Dr. ŞI, Dhc, Prof. univ.” Nicolae Robu, această finuță autoritate într-ale muzicii.
M-am gândit să interzic, ce părere aveți?
Prin nota isterică prin care interzice difuzarea/ interpretarea manelelor în spațiul public timișorean, cunoscutul interpret și trubadur Nicolae Robu – primarul Timișoarei, a declanșat nu numai o dezbatere ca multe altele referitoare la manele și plăcutul sau neplăcutul acestora de către cetățeni, dar și o cunoscută (și de tristă notorietate) ură a majoritarilor față de o minoritate, și anume minoritatea romă. Este ironic faptul că domnul primar se numește Robu și că istoria noastră (cealaltă istorie, reală dar menținută în underground și nișată), conține un capitol dedicat robiei romilor? O fi oare la curent domnul Robu cu o altă fațetă a istoriei noastre, mai recente, cum ar fi că trăim într-o țară care se poate lăuda cu asimilarea forțată a unei minorități, în timpul regimului comunist, și că această asimilare forțată a însemnat un atentat al culturii naționale asupra culturii minorității rome? Probabil nici cu acest aspect nu este la curent domnul primar, cum nici mare parte a românilor, aspectele de genul nu sunt recunoscute, sau chiar sunt voit trecute sub tăcere. Dacă am fi câtuși de puțin interesați de trecutul nostru, poate nu am mai încuraja manifestările rasiste, xenofobia, discriminarea și mai ales romofobia. Punctez din nou că, prin această interzicere a manelelor, s-a dat liber, încă o dată, la ostilitatea fățișă a unora. Nu că ar conta pentru domnul Robu, dar contează pentru romi, în contextul istoric mai amplu și contează și pentru o majoritate care se aliază unui discurs nedemocratic. Dar ce pretenții putem să mai avem de la domnul primar Robu că ar înțelege traiectoria manele → romi → discurs rasist și discriminatoriu pe care îl încurajează, chiar și inconștient. Sau nu e inconștient?
Apropo de istorie și educație
Din multele comentarii lăsate pe pagina de facebook sub sondajul primarului pe acest subiect al interzicerii manelelor – un sondaj care cere păreri exprimate democratic asupra interzicerii manelelor, venit însă după dictatoriala interzicere a acestora, chestiune de o logică imbatabilă (sic!) – observ că o constantă este aducerea în peisaj a educației. Mai pe larg: câțiva cetățeni cer sau propun educarea celorlalți, căci numai prin educație vom ajunge să ne dezbărăm de astfel de manifestări inculte, cum ar fi ascultatul manelelor date la blană în spațiul public, numai prin educație putem accede la cultura adevărată, numai prin educație putem ajunge o societate ….. blablabla. Dar ce societate! Mă întreb de ce nu se propăvăduiește și o educație care să ajute la diminuarea manifestărilor rasiste, a discriminării și segregării. Mai nimeni nu insistă pentru o astfel de educație, care ar aduce societatea mai aproape de înțelegerea noțiunilor de solidaritate și diversitate. Așa cum am spus mai sus, această fațetă a noastră, ca națiune, de criminali și de stăpâni de sclavi este renegată sau total necunoscută. Nu stau să fac reductio at Hitlerum, însă îmi place să cred că, dacă tabloul istoric complet măcar ar apărea în manualele de istorie, nu mai vorbesc despre o campanie de conștientizare, etc, atunci poate societatea noastră chiar ar face un pas înainte. Și nu, nu mai vorbesc despre toleranță, că oricum nu facem decât să tolerăm, până prindem și cel mai anemic motiv să nu mai tolerăm și să dăm drumul celor mai nocive gânduri despre tolerați. Să spui că tolerezi, în contextul ăsta, mi se pare o insultă.
Indirect, domnul primar Robu a interzis multiculturalismul
O altă problemă este aceea că un liberal ales într-o funcție publică nu înțelege nici democrația, nici Constituția. E păcat că Timișoara, bastionul luptei pentru democrație, a ajuns în centrul atenției pentru astfel de gesturi ingrate, mai degrabă aparținând unui cult al auto-adulării și autosuficienței. Acest personaj arogant, adică domnul primar Robu, este doar unul dintr-un lung șir de indivizi care ajung să să fie democratic aleși pentru a ocupa o funcție publică, iar ei să își facă de cap cu democrația în mod indecent și grotesc. Este cert locul acordat rasismului și xenofobiei în discursurile publice ale unor politicieni: locul întâi. Pentru că, hei, este democrație! Și majoritarii țin să audă astfel de discursuri, tânjesc după sentimentul naționalist, urăsc instinctiv alteritatea, și așa apar profitorii ahtiați să se joace cu aceste frici iraționale. Domnule primar, democrația nu este animalul dvs de casă. Iar cultura nu este un obiect posedat în mod exclusivist de o elită, fie academică, fie politică sau aiurea. Sau poate vă gândiți că numai dvs aveți dreptul să cântați în spațiul public?
https://www.youtube.com/watch?v=U4UsgzzmQ3A
Nu că manelele nu ar fi ascultate, îndrăgite, fredonate și de majoritari și folosite la multe petreceri, inclusiv ale intelectualilor. Nu că nu aș cunoaște rasiști care îi adoră pe Romica Puceanu sau pe Ionel Tudorache. Dar, stai așa, ei fac cumva parte din cultura noastră folclorică. Sau nu sunt recunoscuți ca făcând parte din Panteonul patrimoniului românesc? Chemați elitele, vreau un răspuns academic nejustificat! Și părtinitor! Și improvizat! Și rasist!
La final, mă gândesc să fac un gest de atenționare obscen (obscen pentru stăpânii cenzurii) și las aici articolul 30 din Constituția României, fără alte comentarii:
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
Și un P.S.: tot în Constituție, tot la articolul 30, la punctul 7, stă scris, negru pe alb, că este interzisă de lege incitarea la discriminare. Și vă întreb: este această notă emisă de domnul Robu o incitare la discriminare?
Articol semnat de Livia Ștefan