archive

Împreună împotriva rasismului – semnează scrisoarea de solidaritate!

Împreună împotriva rasismului!

Către:     Black Lives Matter, Congressional Black Caucus, National Association for the Advancement of Colored People și tuturor membrilor comunității Afro-Americane din SUA

 

 

Vă împărtășim durerea. Vă împărtășim tristețea. Frații  noaștri, romii, sunt brutalizați și terorizați în același mod aici, în Europa. Așa cum poliția din Minneapolis l-a ucis pe George Floyd, polițiștii din Republica Cehă au omorât un bărbat rom, Miroslav Demeter, acum patru ani. Avea 27 de ani, iar moartea lui a rămas nepedepsită.

Astăzi, stăm alături de voi în lupta globală împotriva injustiției, opresiunii rasiale, rasismului instituțional și a brutalității poliției. Ne unește lupta comună împotriva rasismului sistemic care ne-a asuprit popoarele timp de secole.

Vă împărtășim determinarea pentru libertate și justiție. Ne ridicăm împotriva rasiștilor, a supremației albe, neo-Naziștilor, împotriva extremismului de dreapta și regimurilor autoritare în orice fel putem.

Mergem alături de voi în lupta pentru un viitor mai bun pentru copiii noștri – în speranța unei societăți pacifiste, antirasiste și inclusive, construită pe respect reciproc, justiție, egalitate și dragoste.

Lupta voastră este și lupta noastră.

 

Željko Jovanović: Ziua Rezistenței Romilor – o busolă morală

Zeljko Jovanovic (FOTO: ERIAC)

 

Pe 16 mai, ne amintim și sărbătorim curajul rezistenței Romilor. În această zi din 1944, o răscoală romă a perturbat planul nazist pentru anihilarea a 6500 de locuitori a așa-numitei „tabere țigănești” de la Auschwitz-Birkenau. În cele din urmă, exterminarea a avut loc în august, dar acest act de rezistență a devenit parte din memoria noastră colectivă. Datorită mărturiilor supraviețuitorilor și organizațiilor precum Vocea Romilor din Franța și altele, am căpătat  o nouă dimensiune a conștientizării.

Moștenirea acestei  răscoale a romilor ne orientează în găsirea de valoare și sens pentru mișcarea de rezistență din zilele noastre. Unii oameni, cinici cu privire la mișcările și avocații romilor, susțin că suntem ineficienți sau lipsiți de sens, deoarece ceea ce obținem nu are un impact vizibil asupra vieții a milioane de oameni. Conform acestei linii de gândire, s-ar putea concluziona că cei care s-au ridicat în picioare pe 16 mai nu trebuie amintiți și sărbătoriți, ci mai degrabă învinuiți și uitați pentru că au eșuat și au fost uciși.

Cu toate acestea, revolta romilor ar trebui privită în raport cu ceea ce prizonierii romi au înfruntat atât de curajos: cea mai puternică mașină de ucis din toate timpurile. Această perspectivă dă sens rezistenței noastre și rezonează în timp și spațiu.

În luptele noastre de astăzi, nu trebuie să fim derutați și dezorientați de înfrângere și cinism. Acestea nu au determinat nicio persoană, grup sau națiune din istorie să facă progrese și nu ar trebui să ne ghideze astăzi. În cadrul mișcărilor noastre, introspecția și condamnarea greșelilor sunt necesare pentru avansarea etică și politică. Dar, în imaginea de ansamblu, trebuie să ne uităm la ce avem de înfruntat: forța rasiștilor și extrema dreaptă care trezește „Auschwitz adormit”, cum bine a descris Ceija Stojka.Vorbim despre o forță malefică care nu atacă doar romii; aceasta ne destabilizează țările, Uniunea Europeană și lumea din nou.

Acest fapt ne oferă o imagine mai clară a poziției și relevanței avocaților romi astăzi. Luăm, de exemplu, decizia Curții Supreme din Ungaria, hotărâre împotriva segregării școlare ilegale a romilor. Ar trebui să sărbătorim curajul și rezistența copiilor și a părinților care au dus guvernul în instanță, Fundația „Chance for Children” care a condus cazul, mișcarea ”We Belong Here”, care a condus protestul din februarie împotriva obstrucționării justiției de către guvern, precum și judecătorii Curții și toți cei care s-au ridicat împotriva segregării forțate și nedrepte.

Când partidul Fidesz, aflat la guvernare, va începe în cele din urmă să modifice legea pentru a face segregarea legală, cinicii ar putea spune din nou: „Avocații romi nu au reușit!„. Însă busola morală al rezistenței romilor ne face să vedem acest caz ca pe o victorie de proporții istorice, deoarece este o victorie împotriva lui Fidesz, care deține puterea politică absolută în Ungaria și care, de asemenea, răspândește, fără repercusiuni, rasismul și supremația albă în Europa. Este o victorie în numele justiției chiar și atunci când UE nu poate susține statul de drept în Ungaria.

Chiar și așa, hotărârea Curții Supreme a închis doar un capitol în care am câștigat. Când Fidesz va ataca din nou, va trebui să trecem la următoarea etapă. Nu ne putem opri. Nimeni altcineva nu va lupta în locul nostru. Mișcările și avocații noștri vor trebui să se ridice la luptă din nou, cu sau fără ajutor din partea altora.

Fiecare caz, fiecare izbucnire a rezistenței noastre merită astfel recunoaștere și sărbătorire. În România, Aresel a câștigat trei cazuri împotriva unor trusturi media ce au răspândit veninul rasismului în timpul crizei COVID-19, tocmai acum, când este nevoie de foarte puțin pentru a stârni un conflict interetnic. În Macedonia de Nord, Bulgaria, Spania și alte țări, în care toți cetățenii luptă împotriva virusului, mișcările noastre rezistă răului rasismului.

Lupta noastră și rezistența la opresiune este continuă; se extinde dincolo de viețile noastre individuale și este mai mare decât noi. Profesorul Ethel Brooks, renumitul nostru savant, ne-a amintit cândva că suferința noastră din al doilea război mondial a fost un vârf, dar nu începutul sau sfârșitul opresiunii noastre. Într-adevăr, opresiunea împotriva noastră este un continuum care se desfășoară pe scară largă și profundă în istoria și cultura europeană. Putem recunoaște același rău în diferitele sale metamorfoze, el ne vânează și astăzi – violență etnică și omoruri, sterilizare forțată, evacuări, segregare, sărăcire, paternalism.

În mijlocul represiunii lui Matteo Salvini asupra romilor în Italia, Radames Gabrielli, un avocat sinto din Mișcarea Kethane, mi-a spus, oarecum spiritual și contraintuitiv, despre sursa sa de speranță și forță pentru rezistență:

Suferința. Cu cât ne calcă mai mult, cu atât ne ridicăm mai cu forță împotriva lor!

Puteți auzi în aceste cuvinte, cum am auzit eu, „Still I Rise” al Mayei Angelou?

Opre Roma!

Articolul scris de Željko Jovanović a fost publicat inițial în engleză aici: http://www.romea.cz/en/news/world/roma-resistance-day-as-a-moral-compass

Următoarea mișcare a lui Orban: dominarea justiției

 

Articol de Zeljko Jovanovic

Decizia de a bloca hotărârea judecătorească în privința segregării romilor subliniază necesitatea ca liderii UE să ia atitudine în fața premierului Ungariei

Viktor Orban, Prim-Ministrul Ungariei intenționează să blocheze decizia instanței de a acorda compensări pentru copiii de etnie romă

 

Viktor Orban își duce campania de control total asupra Ungariei la un alt nivel. Premierul ungar a anunțat luna trecută că guvernul său va bloca o sentință  judecătorească prin care s-ar acorda compensații victimelor rome ale segregării școlare din orașul Gyöngyöspata. Ungurii, a argumentat Orban, „nu vor accepta niciodată să dea bani degeaba”. Adevăratele victime, a susținut el, au fost școlarii non-romi.

Implicațiile declarațiilor lui Orban merg dincolo de soarta romilor, în Gyöngyöspata sau restul Ungariei.

Fidesz, cu orgoliul rănit de victoriile opoziției din Budapesta și alte localități la alegerile recente, e acum îngrijorat că ar putea să își piardă puterea. Până acum, Orban și partidul său de guvernământ, Fideszs, s-au mulțumit să asmută opoziția pe inamici externi inventați – Uniunea Europeană, George Soros, imigranți – pentru a-și putea întări controlul asupra puterii. Acum fabrică inamici printre cetățenii propriei țări – și să inflameze rasismul împotriva romilor este poate cea mai ușoară metodă.

Acest episod rușinos arată cam cât de departe poate merge regimul pentru a păstra controlul asupra Ungariei. Orban spune, la propriu, că, ori de câte ori victimele actelor criminale sau ilegale câștigă în instanță, guvernul va decide dacă sentința este una corectă, dacă vor exista compensații și cum ar trebui ele acordate.

Odată ce regimul creează un precedent de control asupra  justiției, oricine va pica în dizgrație în fața celor ce dețin puterea nu va mai avea niciun drept; cei favorizați, chiar dacă sunt infractori, vor fi protejați.

Orban a mai anunțat și că vrea să țină „o consultare națională” cu privire la decizia instanței de a acorda compensații – o tactică pe care a mai folosit-o când a trimis chestionare înșelătoare despre viziunea lui George Soros în ceea ce privește migrația, în încercarea de a-l discredita.

Un membru al comunității rome ținând steagul Ungariei lângă o colecție de fotografii de la înmormântările victimelor rome în Torokszentmiklos, la aprox. 130 km de Budapesta, pe 21 mai 2019, la cea de-a 10-a comemorare a unei crime împotriva unei familii de romi.  Noul grup unguresc de extremă dreapta – Patria noastră – și simpatizanții lor, membrii Legiunii Naționale, îți țin protestul împotriva romilor tot aici. (Credit foto: ATTILA KISBENEDEK / AFP; ATTILA ISBENEDEK/AFP via Getty Images)

Ca răspuns la această schemă, liderii mișcării civice rome au organizat un protest pașnic pe străzile Budapestei, cerând guvernului să respecte drepturile romilor.

Acțiunile regimului sunt generate de teamă.

După  un deceniu sub Orban, cetățenii Ungariei încep să pună întrebări la care guvernul ar prefera să nu răspundă: De ce ungurii au început să părăsească țara în  număr atât de mare, depășind pragul istoric? De ce ungurii au parte de un sistem public de sănătate care se înrăutățește? De ce copiii Ungariei au parte de un sistem de învățământ care, în ultimul deceniu, s-a prăbușit de pe locul 36 pe a 96-a poziție din 138 de țări evaluate de Forumul Economic Global?

Astfel, regimul joacă acum cartea lui Jobbik, partidul unguresc de extrema-dreaptă care a căutat să își construiască puterea atacând cetățenii de etnie romă.

Jobbik a scris această carte acum aproximativ un deceniu, exploatând furia și anxietatea  generate de criza economică și arătând cu degetul spre romi drept țapi ispășitori prin abuzarea acelorași stereotipuri bine înrădăcinate. Aceste lucruri au stârnit ura împotriva romilor și au dus la mărșăluirea prin comunitățile de romi a unor unități paramilitaree. Extrema-dreaptă a motivat faptul că asasinarea a șase persoane de etnie romă, printre care și Robert Csorba, un copil, a fost o tragedie dar, cu toate astea, numic nu s-a schimbat în atitudinea față de romi.

Ura nu are ce căuta în modul de viață european

Metodele lui Orban sunt cu atât mai înfiorătoare  cu cât pericolul reprezentat de  extrema dreaptă crește peste tot în jurul lui. „Rasismul este otravă”, a spus, pe bună dreptate, Cancelarul german Angela Merkel  după ultimele atacuri teroriste de extremă dreapta din țara sa, în urma cărora au pierit 10 oameni în Hanau – dintre care, conform relatărilor, câțiva erau de etnie romă.

Și totuși, când vine vorba despre Ungaria, cuvintele Angelei Merkel sunt contrazise de acțiunile ei. Cancelarul, cea mai puternică figură în Germania, Uniunea sa Creștin-Democrată și Partidul Popular European de centru-dreapta – toate colaborează cu Orban și permit ca UE să continue finanțarea unui regim care se folosește de aceeași „otravă” care a dus la tragedia  din Hanau.

Acest fapt încurajează membrii elitelor politice și industriale ale Germaniei să lucreze cu Ungaria – autorizând practic campania autoritată a urii a lui Orban.

Se pot face multe pentru a schimba această situație cât încă avem mijloacele necesare. Primul lucru pe care îl putem face e să înlocuim ipocrizia politică cu claritatea morală. Atât Viktor Orban cât și teroriștii de extremă dreapta pretind că protejează un mod de viață – la fel și noua Comisie Europeană care a inclus, pentru prima dată, un comisar pentru „promovarea modului nostru european de viață”.

Liderii europeni, inclusiv Merkel și Președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, trebuie să fie clari că definiția lor pentru modul european de viață nu este aceeași cu cea promovată de Orban și alți politicieni asemenea lui, cum ar fi liderul italian de extremă dreapta, Matteo Salvini. Ura nu are ce căuta în modul de viață european.

Liderii politici europeni trebuie să răspundă terorismului de extremă dreaptă cu aceeași forță și determinare cu care răspund actelor teroriste comise în numele Islamului.

Fotografi strânși în jurul rudelor în timpul slujbei de înmormântare a lui Robert Csorba și a fiului său de 5 ani, numit tot Robert, conduși pe pe ultimul lor drum spre cimitirul din Tatarszentgyorgy, aflat la 65 de km de Budapesta, pe 3 martie, 2009. Cei doi, tată și fiu, de etnie romă au fost împușcați mortal, iar casa lor, din micul sat din centrul Ungariei, incendiată pe 23 februarie 2009, conform declarațiilor poliției din Budapesta. Creșterea criminalității, o perspectivă economică sumbră și popularitatea ridicată a partidelor de extremă-dreapta duc la creșterea dramatică a rasismului împotriva romilor în Ungaria, spun observatorii. În 2008, au avut loc 16 atacuri împotriva romilor în Ungaria cu cocktailuri Molotov, grenade de mână și arme. Două dintre atacuri au fost mortale. AFP PHOTO / PETER TAKACS via Getty Images.

Nu este suficient, așa cum a propus Consiliul Uniunii Europene, să „se creeze o mai bună situație de ansamblu”  și „să dezvoltăm și să împărtășim modele de bune practici”. Terorismul de extremă dreapta s-a triplat în ultimii cinci ani. Dezbaterile politice ale UE trebuie să ia în considerare politicile rasiste care alimentează terorismul.

Mai mult, Partidul Popular European trebuie să-l elimine pe Fidez din familia sa. Să ții acest partid în apropierea celei mai mari forțe politice pro-UE nu a îmbunătățit cu nimic starea democrației în Ungaria.

UE ar trebui, de asemenea, să oprească fondurile care alimentează mașinăria rasistă și coruptă a Fidesz. Dacă nu se vor lua astfel de măsuri, cuvintele nu vor mai avea nici un sens când următoarele crime vor fi comise.

Fidesz a rupt orice control social sau instituțional asupra puterii sale, și știm cu toții către ce duce acest lucru. Am crescut sub regimul lui Slobodan Milošević în Serbia, unde consecințele catastrofale ale acestei dictaturi se vor întinde pe mai multe generații.

Fereastra oportunității se închide pentru Ungaria, dar nu este momentul pentru defetism. Dacă romii au putut mobiliza mii de oameni pentru protestul de Duminica trecută (n.r. este vorba despre protestul din 23 februarie a.c.), cei care dețin mult mai multă putere  pot ajuta Ungaria să redevină o democrație adevărată.

 

Articolul în limba engleză, aici: https://www.politico.eu/article/orbans-next-move-overpowering-the-courts-roma-hungary/

Este nevoie de voință și responsabilitate politică pentru cei mai săraci dintre noi. Măcar acum Citeşte întreaga ştire: Este nevoie de voință și responsabilitate politică pentru cei mai săraci dintre noi. Măcar acum

Coronavirus, după cum putem constata, nu ține cont de etnie, statut social sau orientare politică. Lovește oriunde are oportunitatea! Și, din păcate, pare că are destule oportunități în România, unde sărăcia și discriminarea făceau ravagii chiar și înainte de criza coronavirus. Sau de cea economică ce va urma după ea.

Primul lucru pe care l-am învățat despre prevenirea virusului este o bună igienă. Ar trebui să ne spălăm frecvent cu apă și săpun, după orice contact cu un mediu necunoscut sau cu alte persoane. Dar ce facem cu cei care nu au acces la apă curentă? 

În România, unul dintre cele mai sărace state membre ale Uniunii Europene, o bună parte din populație nu are acces la apă curentă. „În zonele rurale din România proporția celor care trăiesc în locuințe fără apă de la rețeaua publică crește de la 65% în rândul celor care sunt de lată etnie decât cea romă și trăiesc în zone nemarginalizate la 75% în rândul romilor din zone nemarginalizate, ajungând la 88% în rândul romilor din zonele marginalizate.” Studiu al Băncii Mondiale din 2016.

Sigur, e posibil ca o bună parte din aceștia să folosească puțuri sau fântâni aflate în proximitatea gospodăriei. Și aici intervine a doua recomandare preventivă pe care am învățat-o în aceste zile: „stați în casă”! Oare de câte ori trebuie să iasă din casă cei care nu au apă curentă pentru a se alimenta? Câtă apă ar putea să care pentru consum, menaj și igienă în conformitate cu recomandările autorităților?

De ce suntem în această situație?  În primul rând, din ignoranța politicienilor! Și, în opinia mea, aceasta ar fi varianta cea mai optimistă, căci în realitate ignoranța nu e prostie, ci oportunism politic. Mulți aleși locali preferă să țină diverse categorii sociale și etnice în sărăcie/precaritate, fără acces la resurse pentru că votul lor este mult mai ieftin. Nu mă refer la cumpărarea de voturi directă, ci la ceea ce le vând acestor oameni în campanie electorală, promițându-le ceea ce pentru mulți pentru noi este un dat: acces la apă curentă, de exemplu. Sunt și cazuri în care oamenii refuză racordarea la rețeaua de apă curentă cu argumentul „dacă așa am pomenit”! Apa curentă din rețea presupune și costuri, iar unii nu sunt dispuși să mai ducă în cârcă încă o cheltuială pentru ceva ce pot obține, istoric, gratis.  În casă, dar ce mâncăm! 

Revin la cea de-a doua recomandare pentru prevenirea răspândirii virusului, respectiv să stăm, cât mai mult posibil, în casă. Din păcate, pentru mulți cetățeni români a sta acasă este un lux pe care nu și-l permit. A sta acasă înseamnă să ai resurse pe care să le consumi fără sa aduci resurse noi. Ori, pentru un număr mare de cetățeni români acest lucru nu este chiar posibil, căci ei au resurse pentru ziua curentă și, în cazuri fericite, pentru ziua următoare. Nu vă imaginați că acești oameni nu muncesc! Dimpotrivă, cei mai mulți dintre ei sunt angajați, cu un salariu mult mai mic decât nevoile lor, ceea ce nu le permite să acumuleze rezerve. Cum ar putea să se descurce o femeie care lucrează într-o croitorie, 8 ore/zi, plătită cu salariu minim pe economie și care trebuie să rămână acasă? Cum ar putea un zilier să își mai folosească munca în condițiile în care ar trebui să rămână acasă? 

În casă, dar care casă?  Oamenii fără locuință sunt unii dintre cei mai vulnerabili cetățeni români pentru care autoritățile ar trebui să ofere soluții cel puțin pentru perioada de criză. Numiți peiorativ „oamenii străzii”, mulți dintre aceștia au fost mutați din locuințele lor, din diverse motive, de către autoritățile statului român fără se le ofere o alternativă de locuire (după cum spune legea).

Unii, ostentativ, au fost mutați din casele lor pe groapa de gunoi – așa cum s-a întâmplat în Cluj – Pata Rât, alții în fabrici contaminate (vezi Baia Mare), izolați cu garduri (tot Baia Mare), mutați în barăci provizorii (vezi Alexandria), în ghetto-uri construite chiar de primărie (vezi Roman) sau în blocurile sociale cu toaletă și dușuri comune (de exemplu în Botoșani). În Botoșani, că tot l-am dat ca exemplu, în blocurile sociale (de tip ghetto), în care locuiesc câteva sute de persoane sunt, la 15 martie 2020, două persoane în (auto)izolare (din surse informale). Izolare teoretică, căci toaletele și dușurile sunt comune, holurile înguste, iar camerele sunt suprapopulate.

Lux banal – Acces la servicii de sănătate, dezinfectant, mască de protecție, produse de igienă, medicamente, cărți, acces la informații, internet, tehnologie, energie electrică etc. Mulți cetățeni români, deși nu vorbim despre ei, se confruntă cu lipsa accesului la ceea ce pentru alți cetățeni români reprezentă o banalitate. Din păcate, sărăcia nu este un subiect de politică publică, mai ales în contextul unei crize pe o durată nedeterminată, deși Guvernul României are o strategie anti-sărăcie încă din 2015, neaplicată niciodată de către autoritățile locale.  Soluția: voință politică! De aceea, pentru că tot pășim în „stare de urgență”, pentru a respecta indicațiile autorităților, cu bugetul de urgență recent pus la dispoziție de Comisia Europeană statelor europene care se confruntă cu coronavirus, statul român ar trebui să se gândească cum să suplinească, în special în comunitățile marginalizate, precaritatea și riscurile la care sunt supuși cetățenii români aflați în (prag de) sărăcie.

Primarii ar putea, într-un final, să fie responsabili! Dar când mă gândesc că urmează alegerile locale… 

Solidaritate 

Cu toții am fost impresionați de interacțiunea socială prin cântec, de la balcon, din Italia. Va veni și momentul nostru de solidaritate, unitate și umanitate! Și, cred eu, că în condițiile sociale și economice autohtone, respectând indicațiile de a sta în casă, putem să ne asigurăm că „poveștile” celor nevoiași ajung în mediul online și, într-un final, la autorități. Putem să facem cumpărături pentru vârstnici și pentru cei care nu au resurse – căci, așa cum am văzut, nu există individualism, ci oameni legați între ei, într-un fel sau altul. Coronavirus 

Articol publicat pe Libertatea, Marți, 17 martie 2020: Este nevoie de voință și responsabilitate politică pentru cei mai săraci dintre noi. Măcar acum

Ură pe pâine la Ditrău

 

Nu vrem să mâncăm pâine frământată de mâinile lor”. „Nu vrem aici țigani și negri, să fie clar

 

Unde s-a mai văzut ca statul, adică administrația locală, adică  primarul, să dicteze unui antreprenor pe cine să angajeze sau să concedieze? Ce fel de stat este ăsta? Un stat care încurajează frica. După cum s-a exprimat un localnic din Ditrău, „Nu de cei doi ne este frică, ci de faptul că este afectată siguranţa”, ceea ce este cel puțin bizar în contextul în care vine din partea unor cetățeni care aparțin unei minorități etnice. Însă europeni. Și albi. 

 

Unde majoritatea decide, nu înseamnă că majoritatea și are dreptate. Însă, cu dreptatea și libera exprimare, puse în mixul toxicității laolaltă cu nevoia de putere a unei majorități furibunde și iraționale, tot ce obținem este un compus de o duhoare insuportabilă – duhoarea urii de rasă. Câțiva etnici au ceva împotriva a doi singalezi și altor etnici în general, adică au ceva împotriva romilor, cetățeni ai aceleiași țări.

Fake news-ul și paranoia sunt atributele unei religii a oprimării altora. Ce contează că discursul populist bazat pe manipularea fricilor câștigă peste tot teren, că democrația este în regres, noi îi dăm înainte. Pardon, înapoi. Ne place foarte mult să ne întoarcem în trecut, fiind singurul care ne garantează că un anumit ceva pe care noi ne putem baza întotdeauna, mai ales în fața globalizării, care  vine ca un tăvălug cu potențialul ei de distrugere totală. Dar ce distruge această globalizare și, implicit migrația forței de muncă? Cultura și identitatea unei națiuni, de exemplu. O națiune, evident, formată din minorități. O cultură, evident, formată din straturi succesive de culturi importate, sau domesticite, sau readaptate. Minoritatea romană a venit și a remixat majoritatea dacă. Apoi minoritatea otomană, invadând majoritatea, a adus un plus în cultura românească: niște ciubuc, halva, niște ritmuri orientale și ceva sarmale. Mai avem la activ câțiva sași, secui, evrei, ruși, ceva aromâni, ceva sârbi. Să nu mai spunem ce am copiat de prin Paris… Minoritatea maghiară a devenit majoritară în niște localități. Minoritatea romă, la fel, bate majoritatea română în anumite localități.

De ce ne deranjează atât de mult chestiunea asta? Să fie sentimentul de Ion al ființei? E pământul meu, am uneltit extraordinar de mult să ajungă în proprietatea mea, post-boierime, post-colectivizare, deci am dreptul să îmi impun gustul inclusiv în ceea ce privește vecinătatea pământului meu cu anumite elemente. Ei bine, nu, nu are nimeni dreptul ăsta. Și da, foarte multe guri se trezesc că spună că „țiganii nu muncesc” însă nimeni nu se întreabă, mai ales în cazul Ditrău, oare faptul că „țiganii” nu muncesc nu e un rezultat al faptului că nu îi angajează nimeni? Că dacă îi angajează, face românu gură? Sau maghiarul? De ce să frământe mâinile lor mizerabile o făină atât de albă? Oare mâinile lor sunt mizerabile pentru că sunt negre/ maro/ ciocolatii/ mai bronzate decât ale majoritarilor de aici și atât? Eu, una, am trăit la țară. Mâinile țăranilor de aici, ale bunicii mele, ale mele în copilărie, mâinile tuturor sunt înnegrite. Straturi întregi de pământ negru făcute una cu pielea. Te speli cu peria de sârmă să iasă negreala, dar ce te faci cu mizeria de sub unghii? Poți frământa o pâine cu mâinile astea? Desigur, poți face și gogoși, plăcinte, tot ce vrei. Sarmale. Dar este mizeria noastră! Mâinile lor pot fi cele mai igienizate, cele mai curate posibile, sunt infecte pentru că au altă culoare. Numai mătura poate fi tolerată de asemenea mâini. Cultura lor? Nu ne interesează decât în momentul în care năvălim ca turiști și o îmbrățișăm entuziast. Atât! Ce contează că unul e credincios, nu credem în credința lui, poate ne minte doar ca să ne fie pe plac. Ce contează că și noi suntem dați de colo-colo când mergem să muncim prin afară, că suntem considerați inferiori, nedemni, needucați, un popor de fraieri care pot fi ușor înșelați la bani, și chiar am fost de diverși patroni. Ce contează? Vrem să fim puri ca rasă, nu contează nimic altceva. Vrem să decidem, pentru că reprezentăm majoritatea. Iar majoritatea decide să fie rasistă, aleșii să fie  interesați de „votul majorității”, majoritatea decide să pună presiune nu pentru rezolvarea unor chestiuni elementare și urgente, gen infrastructura, ci presiune pentru alungarea „coloraților”. Statul, impasibil, decide că nu e treaba lui. Atâta vreme cât totul se rezolvă prin voia poporului, atunci așa să fie și de aici înainte. Respectarea drepturilor fundamentale ale unor oameni care plătesc impozite către acest stat nu este, evident, o prioritate. În fond, ne putem lipsi de două impozite micuțe, de salariat pe minimum pe economie. Ce ne trebuie? Nouă ne trebuie o majoritate preocupată cu alte lucruri, total inutile și total jignitoare. Dar, atâta vreme cât majoritatea nu jignește statul, statul ajută această majoritate să se mențină în cea mai bună formă – de aberație și devianță. Însă este oare aceasta aberația, sau aberația e un om cu pielea de culoare diferită, care muncește legal și, implicit, plătește către stat? Cred că știm deja răspunsul. Iar , data viitoare când majoritatea va urla furioasă, ca adineauri, la Târgu Mureș, „la muncă, ciorilor, nu la întins mâna”, atunci sperăm că majoritatea va și permite acestor „ciori” să ocupe un loc de muncă pentru care sunt calificați, sau pentru care se recalifică. Dar oare va permite majoritatea furioasă ca o „cioară” să ocupe un loc de muncă, sau va urla că i l-a furat? 

Cum urlă englezii care au votat BREXIT-ul, cum urlă mexicanii care țin cu Trump.  

Și, pentru asta, doi muncitori calificați, angajați cu forme legale, plătitori de taxe la stat, deci susținători ai sistemului de pensii inclusiv,  împotriva cărora pensionarii protestează sunt „retrogradați”; pentru asta, doi brutari sunt trecuți la mătură.

Mai știm un lucru: preotul din Ditrău a mânat enoriașii în această vânătoare de vrăjitoare, fără nici cea mai mică remușcare creștinească. Când s-a mai întâmplat asta? În Evul Mediu se vânau femeile și Inchiziția tortura și omora tot ce prindea și cataloga, Dumnezeu știe după ce standarde, drept eretici. Acum, preotul decide să mâne furibund o armată de fricoși, printre care și pensionari,  în războiul de intervenție și presiune asupra statului și în treburile privatului. Războiul unor majoritari de-ai locului împotriva a doi oameni. Doi! Vă dați seama cum am ajuns să fim de defecți dacă ne sperie doi oameni?

Cred că este un alt motiv să ne declarăm ura fățișă împotriva etnicilor romi cu ocazia asta. Cred că avem nevoie de din ce în ce mai multe motive superficiale pentru a reveni la resentimentele noastre eterne. Manelele? Da, bun. Ajutoarele sociale și copiii făcuți „pe bandă rulantă” și „pentru alocație”, excelent motiv! Să nu mai reamintim de trista poveste cu rom vs. român și confuzia generală cum că romul face de rușine o întreagă națiune de români, doar pentru că primele trei litere ale ambelor denumiri sunt „rom”. Câte propuneri legislative nu au existat pentru a interzice această denumire a unui popor, câți intelectuali străluciți, în loc să vorbească despre valori umane comune, despre incluziune, solidaritate, respect reciproc și ajutorul față de cei oprimați, nu s-au gândit să influențeze fix pe dos? Oameni care au trecut prin ororile comunismului și ale interzicerii drepturilor fundamentale, s-au trezit să vorbească tocmai împotriva acestor drepturi pentru care au luptat cândva, pentru care au rezistat cândva. Migranții, această pandemie oribilă, acești invadatori care nimicesc totul în cale, au fost stigmatizați de oameni la care nu ne-am fi gândit. La fel, cetățenii de etnie romă, din nefericire, sunt perpetuu văzuți ca o boală națională, ca ceva ce trebuie extirpat, îndepărtat. O tumoră malignă care otrăvește bravul popor român de sute de ani și care trebuie, într-un fel sau altul, eliminată din organismul național. „Ăștia” trebuie ghetoizați, „ăștia” nu trebuie angajați pentru că fură, pentru că trândăvesc, pentru că …. pentru că… pentru că… pentru că sunt de altă culoare. Pentru că „au venit din India”! Aici noi am fost primii și am înfruntat voievozi, boieri, turci, tătari, nemți, ruși, regi și președinți ca să obținem ce vrem! Și ce vrem? Păi, vrem să muncim pe afară că, de fapt, aici nu ne plătește nimeni cu cât vrem noi. 

Da, s-a deschis un dosar penal în cazul Ditrău, dar oare va fi la fel de îngropat și acesta ca și toate celelalte? Vor fi pedepsiți „un suspect, doi, zece sau chiar mai mulţi sau poate niciunul.”, cum spune reprezentantul IPJ Harghita? Dreptatea, după cum ne-am obișnuit în România, este amânată sau trecută cu vederea. Cazul penal este o fantezie, amenda penală este o excepție, în niciun caz regulă. 

Ne întrebăm ce ar fi spus despre această ingrată situație Sándor Csoma de Kőrös, „deținătorul” căminului cultural din Ditrău. Însă Sándor Csoma de Kőrös nu este doar asta, un nume pe o fațadă. Sándor Csoma de Kőrös este un orientalist recunoscut, primul autor al dicționarului englez-tibetan și al unei cărți de gramatică tibetană. Cred, cu smerenie, că se răsucește în mormânt de rușine. 

 

La final, o să vă povestesc o întâmplare care a avut loc anul trecut, în Londra, în plin centru. Închipuiți-vă: un cuplu de chinezi, cam pe la 50-60, mâncau sprijiniți de bordura unui magazin. Lângă ei, s-au așezat, veseli și gălăgioși: doi regățeni, un român maghiar din Brașov, un româno-saso-maghiar din Brașov, alt român-sas, doi români maghiari din Oradea, un basarabean get beget, un român cu origini ucrainene din Bucovina și un român cu origini sârbești din Timișoara. Toți ne savuram, lihniți, câte o gustare luată în pripă din supermarket. O doamnă în blănuri, cu ochelari de soare, ne abordează agresiv în engleză: „Nu aveți voie să stați aici.”„ De ce, doamnă?”„Aici ne ținem câinii.” „Păi, după cum putem observa, nu aveți niciun câine cu dumneavoastră în momentul ăsta.”„ Nu aveți voie să stați aici, o să vă reclam, o să chem poliția!” „Dar puteți măcar să ne spuneți de ce?” „Sunteți străini, nu vă vrem aici!” Morala? Vă lăsăm pe voi să vă gândiți la morală. 

 

scris de Livia

Snobii liberi – sau manelele și rasismul – o poveste fără sfârșit

Dezbaterea dacă manele sunt sau nu bune pentru sănătatea dumneavoastră e un perpetuum mobile. Din când în când, cineva se trezește să aducă în discuție acest subiect și să genereze aceeași controversă care, din păcate, aduce, ca de fiecare dată, și aceleași vechi sentințe rasiste în peisaj.  Dacă tot avem o părere, hai să o și spunem cu voce tare, asta se pare că merge de minune, rețetă îndrăgită mai ales de când cu rețelele de socializare, care au dat drumul la maximum acestui rezervor nesecat de exprimare democratică. Nu sunt nici eu cea mai politically correct ființă din lume, dar una este corectitudinea politică, și alta este hate speech-ul.

Iar, deseori, discuțiile publice despre manele, din păcate, dau inevitabil frâu liber hate speech-ului sau sentimentelor rasiste ale ființei. Dar, hei, e democrație!

Dar să răs-verificăm și abordarea subiectului manele de către elitele noastre

De multe ori, elitele, prin atitudinea lor „părintească”  și „îngăduitoare” față de cultură, de parcă le-ar aparține în exclusivitate și ar avea drepturi asupra ei, prin standardele lor precise în cunoașterea riguroasă a ceea ce este și a ceea ce nu este cultură și prin emiterea unor păreri complexe,  omit o dimensiune socială importantă: raportarea plebeilor la această viziune și aceste păreri și, mai ales, adoptarea acestor păreri în cheie proprie și personală. Impactul social al unor judecăți estetice înalte  este pierdut din vedere pe drum, dar tocmai acest impact nu ar trebui neglijat. De la manele se ajunge imediat la rasism, în multe cazuri, și tocmai asta este cheia personală a interpretării despre care am spus mai sus.

Dau doar un exemplu de judecată elitistă, emisă pe subiect de domnul George Pruteanu: „Manelele nu reprezintă, totuși, nivelul majorității, ci pe cel al unei minorități gălăgioase”. Parafrazându-l pe domnul Pruteanu, pot să spun și eu despre rasismul perfid mascat al elitelor că nu îl văd, dar îl recunosc.

Măcar domnul Pruteanu a menționat că nu impune nimănui ce să asculte și ce să nu asculte, spre deosebire de domnul „Ing., Dr. ŞI, Dhc, Prof. univ.” Nicolae Robu, această finuță autoritate într-ale muzicii.   

M-am gândit să interzic, ce părere aveți?

Prin nota isterică prin care interzice difuzarea/ interpretarea manelelor în spațiul public timișorean, cunoscutul interpret și trubadur Nicolae Robu – primarul Timișoarei, a declanșat nu numai o dezbatere ca multe altele referitoare la manele și plăcutul sau neplăcutul acestora de către cetățeni, dar și o cunoscută (și de tristă notorietate) ură a majoritarilor față de o minoritate, și anume minoritatea romă. Este ironic faptul că domnul primar se numește Robu și că istoria noastră (cealaltă istorie, reală dar menținută în underground și nișată), conține un capitol dedicat robiei romilor? O fi oare la curent domnul Robu cu o altă fațetă a istoriei noastre, mai recente, cum ar fi că trăim într-o țară care se poate lăuda cu asimilarea forțată a unei minorități, în timpul regimului comunist, și că această asimilare forțată a însemnat un atentat al culturii naționale asupra culturii minorității rome? Probabil nici cu acest aspect nu este la curent domnul primar, cum nici mare parte a românilor, aspectele de genul nu sunt recunoscute, sau chiar sunt voit trecute sub tăcere. Dacă am fi câtuși de puțin interesați de trecutul nostru, poate nu am mai încuraja manifestările rasiste, xenofobia, discriminarea și mai ales romofobia. Punctez din nou că, prin această interzicere a manelelor, s-a dat liber, încă o dată, la ostilitatea fățișă a unora. Nu că ar conta pentru domnul Robu, dar contează pentru romi, în contextul istoric mai amplu  și contează și pentru o majoritate care se aliază unui discurs nedemocratic. Dar ce pretenții putem să mai avem de la domnul primar Robu că ar înțelege traiectoria manele → romi → discurs rasist și discriminatoriu pe care îl încurajează, chiar și inconștient. Sau nu e inconștient?

Apropo de istorie și educație

Din multele comentarii lăsate pe pagina de facebook sub sondajul primarului pe acest subiect al interzicerii manelelor – un sondaj care cere păreri exprimate democratic asupra interzicerii manelelor, venit însă după dictatoriala interzicere a acestora, chestiune de o logică imbatabilă (sic!) – observ că o constantă este aducerea în peisaj a educației. Mai pe larg: câțiva cetățeni cer sau propun educarea celorlalți, căci numai prin educație vom ajunge să ne dezbărăm de astfel de manifestări inculte, cum ar fi ascultatul manelelor date la blană în spațiul public, numai prin educație putem accede la cultura adevărată, numai prin educație putem ajunge o societate ….. blablabla. Dar ce societate! Mă întreb de ce nu se propăvăduiește și o educație care să ajute la diminuarea manifestărilor rasiste, a discriminării și segregării. Mai nimeni nu insistă pentru o astfel de educație, care ar aduce societatea mai aproape de înțelegerea noțiunilor de solidaritate și diversitate. Așa cum am spus mai sus, această fațetă a noastră, ca națiune, de criminali și de stăpâni de sclavi este renegată sau total necunoscută.  Nu stau să fac reductio at Hitlerum, însă îmi place să cred că, dacă tabloul istoric complet măcar ar apărea în manualele de istorie, nu mai vorbesc despre o campanie de conștientizare, etc, atunci poate societatea noastră chiar ar face un pas înainte. Și nu, nu mai vorbesc despre toleranță, că oricum nu facem decât să tolerăm, până prindem și cel mai anemic motiv să nu mai tolerăm și să dăm drumul celor mai nocive gânduri despre tolerați. Să spui că tolerezi, în contextul ăsta, mi se pare o insultă.

Indirect, domnul primar Robu a interzis multiculturalismul

O altă problemă este aceea că un liberal ales într-o funcție publică nu înțelege nici democrația, nici Constituția. E păcat că Timișoara, bastionul luptei pentru democrație, a ajuns în centrul atenției pentru astfel de gesturi ingrate, mai degrabă aparținând unui cult al auto-adulării și autosuficienței. Acest personaj arogant, adică domnul primar Robu, este doar unul dintr-un lung șir de indivizi care ajung să să fie democratic aleși pentru a ocupa o funcție publică, iar ei să își facă de cap cu democrația în mod indecent și grotesc. Este cert locul acordat rasismului și xenofobiei în discursurile publice ale unor politicieni: locul întâi. Pentru că, hei, este democrație! Și majoritarii țin să audă astfel de discursuri, tânjesc după sentimentul naționalist, urăsc instinctiv alteritatea, și așa apar profitorii ahtiați să se joace cu aceste frici iraționale.  Domnule primar, democrația nu este animalul dvs de casă. Iar cultura nu este un obiect posedat în mod exclusivist de o elită, fie academică, fie politică sau aiurea. Sau poate vă gândiți că numai dvs aveți dreptul să cântați în spațiul public?

https://www.youtube.com/watch?v=U4UsgzzmQ3A

 

 

 Nu că manelele nu ar fi ascultate, îndrăgite, fredonate și de majoritari și folosite la multe petreceri, inclusiv ale intelectualilor.  Nu că nu aș cunoaște rasiști care îi adoră pe Romica Puceanu sau pe Ionel Tudorache. Dar, stai așa, ei fac cumva parte din cultura noastră folclorică. Sau nu sunt recunoscuți ca făcând parte din Panteonul patrimoniului românesc? Chemați elitele, vreau un răspuns academic nejustificat! Și părtinitor! Și improvizat! Și rasist! 

La final, mă gândesc să fac un gest de atenționare obscen (obscen pentru stăpânii cenzurii) și las aici articolul 30 din Constituția României, fără alte comentarii:

(1)    Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

(2)    Cenzura de orice fel este interzisă.

Și un P.S.: tot în Constituție, tot la articolul 30, la punctul 7, stă scris,  negru pe alb, că este interzisă de lege incitarea la discriminare. Și vă întreb: este această notă emisă de domnul Robu o incitare la discriminare? 

 

Articol semnat de Livia Ștefan

Iohannis, Dăncilă, romii și “novum”-ul | Problematica romilor apare pentru prima oară într-o campanie electorală Citeşte întreaga ştire: Iohannis, Dăncilă, romii și “novum”-ul | Problematica romilor apare pentru prima oară într-o campanie electorală

Iohannis, romii și „novum”-ul

Într-adevăr, ceva „novum” pentru România a existat aseară, la dezbaterea organizată de Președintele Iohannis, respectiv întrebarea adresată de decanul Facultății de Științe Politice, SNSPA, Cristian Pîrvulescu. Niciodată în istoria României un candidat la președinție nu a mai fost întrebat de politica pe care dorește să o propună pentru minoritatea romilor. 

Cristian Pîrvulescu: „Domnule Președinte, statul de drept și independența justiției nu sunt posibile fără democrație. România este considerată astăzi o insulă de democrație liberală într-o mare iliberală. Dar, chiar și așa, și rezistența se datorează în mare măsură dumneavoastră și coabitării pe care jocul constituțional a făcut-o posibilă, chiar și așa, constatăm că teme nedemocratice devin din ce în ce mai populare în România. Una dintre ele este atacarea minorităților. Știm cu toții că democrația nu înseamnă tirania majorității, ci protecția minorităților. De toate felurile: filosofice, sexuale, etnice, culturale, religioase.  Dumneavoastră ați fost atacat, Primul Ministru a fost atacat din cauza etnicității, dar există o minoritate care este cel mai des și cel mai profund atacată – minoritatea romă. În această campanie, una din organizațiile neguvernamentale ale romilor din România a adresat staff-ului dumneavoastră de campanie, e vorba de Aresel, un memorandum prin care cere lucruri foarte simple, de bun simț, și anume ca Președintele să se implice activ în combaterea discriminării și, în principal, în ceea ce privește discriminarea romilor. O să vă dau din partea lor această scrisoare pe care v-au adresat-o, probabil staff-ul de campanie a rătăcit-o pe undeva, dar sper, dincolo de asta, că veți face în al doilea mandat, în măsura în care veți primi votul duminică, astfel încât, la Cotroceni, să existe o comisie care să lucreze activ în acest domeniu

Nu intru în dezbatere privind dezbaterea, calitatea acesteia, modul în care s-a realizat și importanța ei pentru alegerile de duminică. Pentru mine, întrebarea adresată de profesorul Cristian Pîrvulescu a reprezentat un element de noutate în politica noastră, fiind o recunoaștere publică a importanței mobilizării civice a romilor, dar și o perspectivă europeană asupra politicii naționale, specifică politologului. Președintele, dovedind cunoașterea manifestului Platformei Aresel, a răspuns: 

Klaus Iohannis: „Să știți că nu s-a rătăcit. Documentul a ajuns la colegul meu, Sergiu Nistor, care m-a informat și o să ne aplecăm asupra acestei chestiuni, dar nu este pentru mine un novum să mă aplec asupra chestiunilor de combatere a discriminării. Cred că a fost destul de vizibilă intenția mea și rezultatele în combaterea discriminării de orice fel (…)”. 

Președintele a răspuns că, pentru el, lupta împotriva discriminării nu reprezintă un „novum” și, fără argumente suplimentare, că așa e în campanie, a sărit, pe bună dreptate, la gâtul PSD-ului și derapajelor extremiste ale unor membri ai acestui partid. Totuși, mi-ar fi plăcut să spună ce a făcut exact în această privință și ce are de gând în viitorul mandat.  Nu de alta, dar are dreptate. Problematica romilor nu reprezintă un element de noutate pentru domnia sa, în mandatul anterior realizând următoarele: mesaje prezidențiale (au fost postate pe site-ul Președinției, în fiecare an, în contextul Dezrobirii Romilor, Zilei Internaționale a Romilor și Zilei de Comemorare a Holocaustului).

Romii au nevoie nu doar de discursuri, ci și de politici publice de integrare

Mesajele din mandatul anterior al Președintelui Iohannis îndeamnă populația la respect și cunoaștere mutuală, la cooperare interetnică, la anti-discriminare și la recunoașterea și asumarea istoriei. Totodată, la final de mandat, a ales să viziteze o școală, în județul Călărași, în care majoritatea copiilor sunt romi, pentru a marca importanța educației în schimbarea socială a acestei minorități. 

Însă provocările sociale și politice pentru romi sunt mult mai mari, iar ceea ce au solicitat comunitățile în manifestul adresat tuturor candidaților la Președinție nu se reduce doar la declarații împăciuitoare, ci la politici coerente asumate la cel mai înalt nivel politic. 

Prin „aplecarea” asupra petiției inițiate de Platforma Aresel, înțeleg că Președintele Klaus Iohannis și-a asumat punerea în practică a acesteia, ceea ce ar reprezenta, în sfârșit o politică super novis Europae fondatur super popularis principiis omnium civium!

În contrast, candidatul Viorica Dăncilă – fiind și ea provocată de Platforma Aresel să își asume Manifestul romilor – a preferat să spună că Președintele Iohannis nu a reprezentat toți românii și nici  minoritățile. E drept, nu a existat acolo o versiune a politologului Cristian Pîrvulescu să o întrebe direct, dar nici dânsa nu a dat semne că ar cunoaște și, mai mult, că și-ar asuma Manifestul romilor.

 

Later edit:Viorica Dăncilă și anti-discriminarea

O premieră la dublu: problematica romilor, acest subiect inabordabil în campaniile care ne-au marcat cei 30 de ani de democrație, a ajuns în atenția ambilor candidați din turul II la prezidențiale.

Viorica Dăncilă se pare că era și dumneai la curent cu Manifestul romilor pentru România, transmis de Platforma Aresel și cu solicitările cuprinse în această petiție. „Știu despre acest document. Așa cum am avut un consilier pe problemele romilor cât am fost Premier, consider că trebuie să am un consilier pe problemele romilor și în calitate de Președinte al României”, asumându-și, așadar, solicitările cetățenilor români de etnie romă.

De ce vreți dumneavoastră să vorbiți de discriminare?”, a întrebat Viorica Dăncilă, fără să se gândească la discursurile colegilor săi de partid. Sper că realizează că discriminarea este un fenomen din ce în ce mai prezent în spațiul public și cred că este important, în condițiile în care într-adevăr știe ce conține Manifestul romilor din România, a cărui primă cerință a romilor este ca viitorul Președinte al României să sancționeze public rasismul și discriminarea, cred deci că cel mai important ar fi să înceapă să sancționeze aceste atitudini în rândul propriului partid.

Mă bucură faptul că jurnalista Iulia Petcu a considerat de interes raportarea unuia dintre candidați la problematica romilor, temă inexistentă până acum în campaniile electorale.

Aștept ca atât asumarea doamnei Viorica Dăncilă, cât și asumarea domnului Klaus Iohannis să se traducă în implementarea acestor măsuri ale Manifestului romilor, oricine ar primi votul majorității duminică.

Articol apărut pe Libertatea: https://www.libertatea.ro/opinii/iohannis-romii-si-novum-ul-2808761

De la “țigancă împuțită” la demnitate cetățenească: romii și Președintele României!

Platforma Aresel a elaborat un manifest pentru România, un manifest menit să schimbe modul în care politicienii se raportează la minoritatea romă, un apel la implicare civică și politică. Și, pentru că suntem în plină campanie pentru Președinția României, manifestul se adresează tuturor candidaților angajați în această cursă electorală.  

https://www.facebook.com/watch/?v=589059161838299 (video)

Emancipare si populism

În secolul al XIX-lea, abolirea sclaviei, instituită mai bine de 500 de ani, a fost unul dintre elementele centrale ale procesului  modernizării României, ca ruptură de tradiția desuetă a Evului Mediu. După dezrobirea din 1856, nu s-a mai întâmplat nimic semnificativ în termeni de politică reformatoare în ceea privește populația de etnie romă din România. Din contră, comunitățile de romi au trecut, mai apoi, prin deportările din perioada regimului antonescian și printr-un program de asimilare forțată pe toată durata regimului comunist.

 În vremea noastră, ca în multe alte domenii, problematica romilor apare pe agenda autorităților doar ca efect al presiunii internaționale, pe hârtie de cele mai multe ori, fără impact real, dominată de “seniori” corupți, coruptibili sau iresponsabili.

 De altfel, în cei 30 de ani de tranziție de la epoca ceaușistă și până în prezent, niciun candidat la președinție nu și-a asumat o poziție publică referitoare la minoritatea romă – desigur, cu excepția hăhăielilor băsesciene, mâna-n-mână cu familia Cioabă, cu toții încinși într-o horă populistă pe plaiurile patriei, iar astfel de atitudini sunt departe de a reprezenta o agendă corespunzătoare pentru romi. 

 Ulterior, pentru Președintele Băsescu, romii au devenit vinovații pentru incapacitatea politicienilor noștri de a duce România în spațiul Schengen, adică i-a folosit ca țapi ispășitori vinovați de paguba națională. Sigur, Băsescu nu a fost singurul președinte care a ales să îi folosească pe romi în acest fel, contemporanii săi – premierul Berlusconi sau președinele Sarkozy –  nu au ratat șansa de a “arunca vina-n țigani” demarând astfel un val de populism european, justificând impotența lor politică prin apelul naționalist la “țiganul” invadator. În ambele țări s-a dovedit a fi fost o perdea de fum manipulativ aducător de capital electoral pentru tătucul națiunii. În Italia, discursul instigator la ură continuă sub bagheta lui Salvini, căci metoda s-a dovedit anterior funcțională, generând un grad ridicat de intoleranță și violență împotriva romilor. 

Un alt aspect important pierdut din vedere pe drumul spre emancipare al romilor îl reprezintă slaba participare și implicare a femeilor rome în viața publică. Deseori fără drept la replică, multe dintre acestea întâmpină o dublă discriminare: ca femei în comunitate și ca “țigănci” (adică femei și rome) în afara comunității. Amenințări cu sterilizarea femeilor rome sau chiar astfel de practici au existat atât în România, cât și în alte state din Europa centrală. 

Copiii romi sunt nevoiți să se confrunte încă din  clasele primare cu manifestările rasiste și cu discriminarea. Acestea vin de multe ori, din nefericire, chiar din partea dascălilor, prejudecățile fiind apoi adoptate ca model de conduită de ceilalți copii. Iar abandonul școlar se pare că nu a fost perceput, nici până astăzi, ca o consecință directă a segregării în ceea ce privește locuirea. Autobuzul școlar, se știe, nu ajunge în țigănie. Lipsa accesului pe piața muncii, cauzată tot de excluziune, este un alt factor care contribuie la creșterea riscului de abandon școlar. Dar acestea sunt doar statistici culese pentru rapoartele despre sărăcie și analfabetism și nu reprezintă o sursă convingătoare pentru politicieni, oricum, în cea mai mare parte, neinteresați să producă politici corespunzătoare pentru cei mai vulnerabili dintre noi.  

 Ce se întâmplă acum și ce ne-a determinat să spunem „aresel” („ajunge”/„stop”, în limba romani)  

Deși reprezintă aproximativ 10% din populația României (conform estimărilor), romii nu contează efectiv în politica românească. În schimb, în spatele ușilor închise, romii sunt o marfă electorală ieftină pe care majoritatea politicienilor dorește s-o cumpere, vrăjită de așa-ziși politicieni romi, dispuși s-o pună pe tarabă.

Drept urmare, candidații diverselor partide politice n-au nevoie să promită romilor nimic, pentru că, odată aleși în funcții publice, ei nu trebuie să-și onoreze promisiunile decât față de vânzătorii de voturi.

Acesta este principalul (dar nu singurul) motiv pentru care situația actuală a romilor este dezastruoasă, accesul lor la resurse fiind limitat de vătaful comunității și de politicianul ales.

De altfel, de ce ar vrea “cumpărătorul” sau “vânzătorul” de voturi să-și bată capul cu scoaterea  oamenilor din sărăcie, cu educația și alte ifose de soiul ăsta? Oricum, cumpărătorul nu calcă prin „țigănie” și n-are interes să-și murdărească pantofii de campanie pe-acolo, de vreme ce, cred unii, dacă și-ar face campania prin comunitățile de romi, și-ar pierde voturile majoritarilor. 

 Deci, ca să fie mai limpede:

     Cumpărătorii de voturi nu cumpără voturi individuale, pentru că n-au capacitate, e ilegal și, evident, nu riscă să se compromită prin asociere cu „țiganii”. Ei apelează la acei  lideri informali romi, membri sau nu ai vreunei organizații politice. Unii dintre aceștia și-au deschis prăvălia chiar de 30 de ani. Ca robii duși în târg pentru a fi vânduți, aceștia își laudă marfa în fața politicienilor în căutare de voturi, vânzându-și astfel, pe nimic, comunitățile, conștiința… Mai apoi, după ce s-a bătut palma, e treaba unor lideri locali să asigure participarea la vot și, desigur, „corectitudinea” votului; 

  •     Metodele folosite de liderul rom local ca să-și asigure participarea la vot a romilor sunt constrângerea, șantajul și amenințarea. De pildă, amenințarea cu pierderea venitului minim garantat;
  •     Partida Romilor, organizația care îi reprezintă pe romi în Parlament din 1992 până în prezent, n-a avut interes să obțină voturi pentru sine, căci mandatul parlamentar pe loc rezervat pentru minorități, conform Constituției, nu prevede vreun barem de voturi, astfel că voturile manipulabile devin ușor subiect de tranzacție;
  •     Democrația și romii sunt cei care suferă ca efect al traficului de voturi: democrația din cauza politicienilor incompetenți care ajung în funcții politice, dar nu pentru că ar fi în stare să convingă populația, ci pentru că folosesc soluții imorale; romii pentru că nu vor beneficia de vreo schimbare în bine, politicienii nefiindu-le datori cu nimic lor, chiar și atunci când datorită voturilor lor ajung la putere. 

Platforma Aresel  

În 2018, un grup de activiste și activiști romi au organizat un protest în București împotriva rasismului autohton, dar și al celui din Italia și Ucraina. Au participat aproximativ 1000 de persoane și, după o simplă evaluare, am ajuns la concluzia că a fost cel mai numeros protest organizat de romi după 1989. N-am putut decât să ne întristăm, constatând incapacitatea romilor de a se mobiliza pentru exprimarea democratică și pentru a cere respectarea demnității lor. Atunci, călăuziți și de gândirea sociologului rom Nicolae Gheorghe, ne-am dat seama că e momentul să schimbăm strategia, romii trebuie să se organizeze la nivel local și să își intensifice vocea prin mobilizare și remobilizare civică. Astfel, s-a născut Aresel, o platformă civică al cărei obiectiv este mobilizare a cetățenilor români de etnie romă pentru participarea responsabilă la viața publică, fără intermedierea vătafilor din comunități. Ne dorim ca romii să voteze după propria lor conștiință și propriile lor interese, în cunoștință de cauză, fără a face jocul vreunui lider dispus să profite de precaritatea lor socio-economică. Din această perspectivă, ne-am propus să scurtcircuităm relația malignă dintre comunitățile de romi și candidații la diverse funcții publice prin mobilizare colectivă, prin elaborarea unor petiții, prin consultare publică și implicarea cetățenilor români de etnie romă în acest proces. Cu alte cuvinte, ne-am propus să trezim conștiința civică și politică a romilor către o societate deschisă, democratică, empatică și participativă. În urma unei petiții lansate de Platforma Aresel, semnată de peste 60.000 de susținători, prin care li se solicita candidaților la alegerile europarlamentare să respecte anumite principii, am început cu o primă dezbatere electorală cu subiect exclusiv: situația romilor din România, cu o participare importantă din partea partidelor politice și a unor politicieni de marcă, printre care: Florin Manole (PSD), Corina Crețu (PRO România), Dragoș Pîslaru (USR-Plus). Toate partidele prezente, dar și PNL (prin Rareș Bogdan, care nu a putut ajunge la dezbatere), și-au asumat principiile și măsurile propuse în petiția noastră.  

Președintele României și romii

 Recent, după consultări în mai multe comunități de romi privind așteptările acestora de la Președintele României, în limitele rolului său constituțional, Platforma Aresel a lansat o nouă petiție publică, Manifestul romilor pentru România adresat tuturor candidaților la președinție. În acest document, viitorului Președinte i se solicită  sancționarea publică a rasismului și discriminării, respingerea numirii în funcții publice a unor persoane care au avut manifestări publice rasiste, crearea unui grup de lucru dedicat problematicii romilor, numirea unui consilier specializat în incluziunea romilor, vizitarea anuală a unei comunități rome, includerea romilor în activitățile prezidențiale legate de Holocaust și participarea la un forum, ca prim pas în inițierea unui dialog între viitorul Președinte și comunitățile de romi din România. 

Timp de 30 de ani, comunitățile de romi au fost lăsate să se descurce singure cu sărăcia, segregarea, discriminarea instituțională și lipsa accesului la piața muncii și alte servicii. Din patru în patru ani, romilor li se oferea un concert, sau o pungă electorală. Însă, după ce se termina concertul și se mânca și ultimul mic, se așterne aceeași tăcere, la capătul aceluiași drum neasfaltat. Comunitățile se confruntau cu aceeași ignorare și  rea-voință din partea aleșilor. Vrem ca această mascaradă să înceteze. Bâlciul oferit de politicieni, în cârdășie cu brokerii de voturi, a lăsat suficientă mizerie în urmă. Pentru voturile noastre, aceștia trebuie să propună și să implementeze măsuri concrete și politici adaptate la realitatea și nevoile fiecărei comunități în parte. 

Noi ne dorim ca Președintele României, oricare ar fi acesta, să trateze romii cu respect și să le ofere demnitate – ca pas firesc în încheierea procesului de emancipare ce-a debutat cu dezrobirea acestora. Ne dorim ca Președintele României să își asume valori europene în ceea ce privește demnitatea acordată minorităților naționale, nu doar bife necesare, hăhăieli sporadice sau populism anti-european. Asumarea manifestului prezentat mai sus ar reprezenta un act de voință politică pentru incluziunea romilor și ar oferi un model social demn de urmat. Altfel, suntem forțați să credem că această tăcere este doar ignoranță la nivel înalt față de o parte semnificativă a populației acestei țări.  

Deși acest apel a fost trimis tuturor celor 14 candidați la Președinția României, până în momentul scrierii acestui text, niciunul nu și-a asumat public principiile și acțiunile solicitate de noi. Sperăm doar că au nevoie de mai mult timp de analiză.

Articol apărut pe Libertatea: https://www.libertatea.ro/opinii/articol-manifest-al-lui-ciprian-necula-catre-candidatii-la-prezidentiale-ce-vor-romii-de-la-presedintele-romaniei-de-la-tiganca-imputita-la-demnitate-cetateneasca-2794316

Zeljko Jovanovic: Romi, faceți-vă vocea auzită la Parlamentul European!

În două săptămâni, romii se vor confrunta cu alegerile pentru Parlamentul European. Putem să rămânem indiferenți, cinici și sceptici față de Uniunea Europeană sau putem face tot posibilul pentru a ne mobiliza familia, prietenii și comunitățile noastre înainte de vot. 

Ca mulți alții, am fost complet dezamăgit de limitele rezoluțiilor, legilor și politicilor UE. În ultimii 15 ani, toate astea nu au reușit să tragă la răspundere guvernele în fața promisiunilor de a îmbunătățile viețile romilor, în ciuda activismului neobosit al susținătorilor romi și pro-romi de la Burxel sau capitalele naționale. Pentru noi, romii, nu este destul de clar ce vom câștiga din aceste alegeri europene. Pe de altă parte, ceea ce putem pierde este foarte evident. 

Doar câțiva politicieni, oficiali și birocrați din instituțiile europene sprijină romii. Cu toate acestea, ei sunt mai deschiși să ne susțină cauza decât politicienii noștri naționali. Dacă pierdem chiar și puținul sprijin pe care îl avem de la UE, vom simți inevitabil consecințele asupra vieților noastre. În mod similar, nu vom avea nimic de câștigat în a avea un nou Parlament European sub influența celor care nu numai că ne ignoră problemele, dar care s-au angajat să ne persecute sistematic. 

Știm că fondurile UE nu au îmbunătățit drastic viața romilor. Dar ele sunt totuși mai mult decât guvernele au fost dispuse să aloce din bugetele naționale. Alegerile europene ar putea să aducă la putere mai mulți politicieni care nu vor mai vrea să ofere fonduri europene pentru romi, ceea ce înseamnă că nu vom mai avea niciun sprijin public pentru comunitățile noastre – cu alte cuvinte, ne vom întoarce la greutățile din anii 1990. 

În cele din urmă, actualul Parlament European și Comisia Europeană nu au reușit să facă cunoscut anti-țiganismul la aceeași scară cu anti-semitismul și islamofobia. Însă au făcut mai mult în acest sens decât guvernele naționale, cu excepția notabilă a Germaniei. O creștere a partidelor de extremă dreaptă din Parlamentul European ar elimina cu desăvârșire aceste câștiguri și ne-ar aduce înapoi vremuri periculoase. 

Proiectul European a fost construit pe promisiunea că ororile fascismului nu se vor mai întâmpla niciodată. Astăzi, vedem că extrema dreaptă câștigă sprijin, subminând valorile UE ale pluralismului, statului de drept și protecției minorităților. 

În ajunul alegerilor pentru Parlamentul European, putem alege cinismul și să ne vedem de treburi în continuare. Asta ar fi alegerea greșită. Tăcerea și pasivitatea noastră vor deschide spațiu pentru populiștii de dreapta care își vor folosi poziția lor de putere pentru a ne umili, a ne hărțui și a ne persecuta. 

Dimpotrivă, dacă ieșim și arătăm puterea votului nostru, putem avea speranța că ne vom menține nu numai câștigurile mici pe care le-am obținut la nivelul UE, ci că le vom putea valorifica și susține în continuare schimbări reale pentru romi. 

Surori și frați romi, examinați opțiunile pe care le aveți pentru viitoarele alegeri pentru Parlamentul European, alegeți corect și contribuiți la creșterea participării la vot în comunitatea voastră! Pentru noi înșine și pentru Europa, votul romilor poate face o diferență!

 

Traducere din engleză a articolului Zeljko Jovanovic – Roma, make our voices heard in the European Parliament elections!