archive

Împreună împotriva rasismului – semnează scrisoarea de solidaritate!

Împreună împotriva rasismului!

Către:     Black Lives Matter, Congressional Black Caucus, National Association for the Advancement of Colored People și tuturor membrilor comunității Afro-Americane din SUA

 

 

Vă împărtășim durerea. Vă împărtășim tristețea. Frații  noaștri, romii, sunt brutalizați și terorizați în același mod aici, în Europa. Așa cum poliția din Minneapolis l-a ucis pe George Floyd, polițiștii din Republica Cehă au omorât un bărbat rom, Miroslav Demeter, acum patru ani. Avea 27 de ani, iar moartea lui a rămas nepedepsită.

Astăzi, stăm alături de voi în lupta globală împotriva injustiției, opresiunii rasiale, rasismului instituțional și a brutalității poliției. Ne unește lupta comună împotriva rasismului sistemic care ne-a asuprit popoarele timp de secole.

Vă împărtășim determinarea pentru libertate și justiție. Ne ridicăm împotriva rasiștilor, a supremației albe, neo-Naziștilor, împotriva extremismului de dreapta și regimurilor autoritare în orice fel putem.

Mergem alături de voi în lupta pentru un viitor mai bun pentru copiii noștri – în speranța unei societăți pacifiste, antirasiste și inclusive, construită pe respect reciproc, justiție, egalitate și dragoste.

Lupta voastră este și lupta noastră.

 

Željko Jovanović: Ziua Rezistenței Romilor – o busolă morală

Zeljko Jovanovic (FOTO: ERIAC)

 

Pe 16 mai, ne amintim și sărbătorim curajul rezistenței Romilor. În această zi din 1944, o răscoală romă a perturbat planul nazist pentru anihilarea a 6500 de locuitori a așa-numitei „tabere țigănești” de la Auschwitz-Birkenau. În cele din urmă, exterminarea a avut loc în august, dar acest act de rezistență a devenit parte din memoria noastră colectivă. Datorită mărturiilor supraviețuitorilor și organizațiilor precum Vocea Romilor din Franța și altele, am căpătat  o nouă dimensiune a conștientizării.

Moștenirea acestei  răscoale a romilor ne orientează în găsirea de valoare și sens pentru mișcarea de rezistență din zilele noastre. Unii oameni, cinici cu privire la mișcările și avocații romilor, susțin că suntem ineficienți sau lipsiți de sens, deoarece ceea ce obținem nu are un impact vizibil asupra vieții a milioane de oameni. Conform acestei linii de gândire, s-ar putea concluziona că cei care s-au ridicat în picioare pe 16 mai nu trebuie amintiți și sărbătoriți, ci mai degrabă învinuiți și uitați pentru că au eșuat și au fost uciși.

Cu toate acestea, revolta romilor ar trebui privită în raport cu ceea ce prizonierii romi au înfruntat atât de curajos: cea mai puternică mașină de ucis din toate timpurile. Această perspectivă dă sens rezistenței noastre și rezonează în timp și spațiu.

În luptele noastre de astăzi, nu trebuie să fim derutați și dezorientați de înfrângere și cinism. Acestea nu au determinat nicio persoană, grup sau națiune din istorie să facă progrese și nu ar trebui să ne ghideze astăzi. În cadrul mișcărilor noastre, introspecția și condamnarea greșelilor sunt necesare pentru avansarea etică și politică. Dar, în imaginea de ansamblu, trebuie să ne uităm la ce avem de înfruntat: forța rasiștilor și extrema dreaptă care trezește „Auschwitz adormit”, cum bine a descris Ceija Stojka.Vorbim despre o forță malefică care nu atacă doar romii; aceasta ne destabilizează țările, Uniunea Europeană și lumea din nou.

Acest fapt ne oferă o imagine mai clară a poziției și relevanței avocaților romi astăzi. Luăm, de exemplu, decizia Curții Supreme din Ungaria, hotărâre împotriva segregării școlare ilegale a romilor. Ar trebui să sărbătorim curajul și rezistența copiilor și a părinților care au dus guvernul în instanță, Fundația „Chance for Children” care a condus cazul, mișcarea ”We Belong Here”, care a condus protestul din februarie împotriva obstrucționării justiției de către guvern, precum și judecătorii Curții și toți cei care s-au ridicat împotriva segregării forțate și nedrepte.

Când partidul Fidesz, aflat la guvernare, va începe în cele din urmă să modifice legea pentru a face segregarea legală, cinicii ar putea spune din nou: „Avocații romi nu au reușit!„. Însă busola morală al rezistenței romilor ne face să vedem acest caz ca pe o victorie de proporții istorice, deoarece este o victorie împotriva lui Fidesz, care deține puterea politică absolută în Ungaria și care, de asemenea, răspândește, fără repercusiuni, rasismul și supremația albă în Europa. Este o victorie în numele justiției chiar și atunci când UE nu poate susține statul de drept în Ungaria.

Chiar și așa, hotărârea Curții Supreme a închis doar un capitol în care am câștigat. Când Fidesz va ataca din nou, va trebui să trecem la următoarea etapă. Nu ne putem opri. Nimeni altcineva nu va lupta în locul nostru. Mișcările și avocații noștri vor trebui să se ridice la luptă din nou, cu sau fără ajutor din partea altora.

Fiecare caz, fiecare izbucnire a rezistenței noastre merită astfel recunoaștere și sărbătorire. În România, Aresel a câștigat trei cazuri împotriva unor trusturi media ce au răspândit veninul rasismului în timpul crizei COVID-19, tocmai acum, când este nevoie de foarte puțin pentru a stârni un conflict interetnic. În Macedonia de Nord, Bulgaria, Spania și alte țări, în care toți cetățenii luptă împotriva virusului, mișcările noastre rezistă răului rasismului.

Lupta noastră și rezistența la opresiune este continuă; se extinde dincolo de viețile noastre individuale și este mai mare decât noi. Profesorul Ethel Brooks, renumitul nostru savant, ne-a amintit cândva că suferința noastră din al doilea război mondial a fost un vârf, dar nu începutul sau sfârșitul opresiunii noastre. Într-adevăr, opresiunea împotriva noastră este un continuum care se desfășoară pe scară largă și profundă în istoria și cultura europeană. Putem recunoaște același rău în diferitele sale metamorfoze, el ne vânează și astăzi – violență etnică și omoruri, sterilizare forțată, evacuări, segregare, sărăcire, paternalism.

În mijlocul represiunii lui Matteo Salvini asupra romilor în Italia, Radames Gabrielli, un avocat sinto din Mișcarea Kethane, mi-a spus, oarecum spiritual și contraintuitiv, despre sursa sa de speranță și forță pentru rezistență:

Suferința. Cu cât ne calcă mai mult, cu atât ne ridicăm mai cu forță împotriva lor!

Puteți auzi în aceste cuvinte, cum am auzit eu, „Still I Rise” al Mayei Angelou?

Opre Roma!

Articolul scris de Željko Jovanović a fost publicat inițial în engleză aici: http://www.romea.cz/en/news/world/roma-resistance-day-as-a-moral-compass

Este nevoie de voință și responsabilitate politică pentru cei mai săraci dintre noi. Măcar acum Citeşte întreaga ştire: Este nevoie de voință și responsabilitate politică pentru cei mai săraci dintre noi. Măcar acum

Coronavirus, după cum putem constata, nu ține cont de etnie, statut social sau orientare politică. Lovește oriunde are oportunitatea! Și, din păcate, pare că are destule oportunități în România, unde sărăcia și discriminarea făceau ravagii chiar și înainte de criza coronavirus. Sau de cea economică ce va urma după ea.

Primul lucru pe care l-am învățat despre prevenirea virusului este o bună igienă. Ar trebui să ne spălăm frecvent cu apă și săpun, după orice contact cu un mediu necunoscut sau cu alte persoane. Dar ce facem cu cei care nu au acces la apă curentă? 

În România, unul dintre cele mai sărace state membre ale Uniunii Europene, o bună parte din populație nu are acces la apă curentă. „În zonele rurale din România proporția celor care trăiesc în locuințe fără apă de la rețeaua publică crește de la 65% în rândul celor care sunt de lată etnie decât cea romă și trăiesc în zone nemarginalizate la 75% în rândul romilor din zone nemarginalizate, ajungând la 88% în rândul romilor din zonele marginalizate.” Studiu al Băncii Mondiale din 2016.

Sigur, e posibil ca o bună parte din aceștia să folosească puțuri sau fântâni aflate în proximitatea gospodăriei. Și aici intervine a doua recomandare preventivă pe care am învățat-o în aceste zile: „stați în casă”! Oare de câte ori trebuie să iasă din casă cei care nu au apă curentă pentru a se alimenta? Câtă apă ar putea să care pentru consum, menaj și igienă în conformitate cu recomandările autorităților?

De ce suntem în această situație?  În primul rând, din ignoranța politicienilor! Și, în opinia mea, aceasta ar fi varianta cea mai optimistă, căci în realitate ignoranța nu e prostie, ci oportunism politic. Mulți aleși locali preferă să țină diverse categorii sociale și etnice în sărăcie/precaritate, fără acces la resurse pentru că votul lor este mult mai ieftin. Nu mă refer la cumpărarea de voturi directă, ci la ceea ce le vând acestor oameni în campanie electorală, promițându-le ceea ce pentru mulți pentru noi este un dat: acces la apă curentă, de exemplu. Sunt și cazuri în care oamenii refuză racordarea la rețeaua de apă curentă cu argumentul „dacă așa am pomenit”! Apa curentă din rețea presupune și costuri, iar unii nu sunt dispuși să mai ducă în cârcă încă o cheltuială pentru ceva ce pot obține, istoric, gratis.  În casă, dar ce mâncăm! 

Revin la cea de-a doua recomandare pentru prevenirea răspândirii virusului, respectiv să stăm, cât mai mult posibil, în casă. Din păcate, pentru mulți cetățeni români a sta acasă este un lux pe care nu și-l permit. A sta acasă înseamnă să ai resurse pe care să le consumi fără sa aduci resurse noi. Ori, pentru un număr mare de cetățeni români acest lucru nu este chiar posibil, căci ei au resurse pentru ziua curentă și, în cazuri fericite, pentru ziua următoare. Nu vă imaginați că acești oameni nu muncesc! Dimpotrivă, cei mai mulți dintre ei sunt angajați, cu un salariu mult mai mic decât nevoile lor, ceea ce nu le permite să acumuleze rezerve. Cum ar putea să se descurce o femeie care lucrează într-o croitorie, 8 ore/zi, plătită cu salariu minim pe economie și care trebuie să rămână acasă? Cum ar putea un zilier să își mai folosească munca în condițiile în care ar trebui să rămână acasă? 

În casă, dar care casă?  Oamenii fără locuință sunt unii dintre cei mai vulnerabili cetățeni români pentru care autoritățile ar trebui să ofere soluții cel puțin pentru perioada de criză. Numiți peiorativ „oamenii străzii”, mulți dintre aceștia au fost mutați din locuințele lor, din diverse motive, de către autoritățile statului român fără se le ofere o alternativă de locuire (după cum spune legea).

Unii, ostentativ, au fost mutați din casele lor pe groapa de gunoi – așa cum s-a întâmplat în Cluj – Pata Rât, alții în fabrici contaminate (vezi Baia Mare), izolați cu garduri (tot Baia Mare), mutați în barăci provizorii (vezi Alexandria), în ghetto-uri construite chiar de primărie (vezi Roman) sau în blocurile sociale cu toaletă și dușuri comune (de exemplu în Botoșani). În Botoșani, că tot l-am dat ca exemplu, în blocurile sociale (de tip ghetto), în care locuiesc câteva sute de persoane sunt, la 15 martie 2020, două persoane în (auto)izolare (din surse informale). Izolare teoretică, căci toaletele și dușurile sunt comune, holurile înguste, iar camerele sunt suprapopulate.

Lux banal – Acces la servicii de sănătate, dezinfectant, mască de protecție, produse de igienă, medicamente, cărți, acces la informații, internet, tehnologie, energie electrică etc. Mulți cetățeni români, deși nu vorbim despre ei, se confruntă cu lipsa accesului la ceea ce pentru alți cetățeni români reprezentă o banalitate. Din păcate, sărăcia nu este un subiect de politică publică, mai ales în contextul unei crize pe o durată nedeterminată, deși Guvernul României are o strategie anti-sărăcie încă din 2015, neaplicată niciodată de către autoritățile locale.  Soluția: voință politică! De aceea, pentru că tot pășim în „stare de urgență”, pentru a respecta indicațiile autorităților, cu bugetul de urgență recent pus la dispoziție de Comisia Europeană statelor europene care se confruntă cu coronavirus, statul român ar trebui să se gândească cum să suplinească, în special în comunitățile marginalizate, precaritatea și riscurile la care sunt supuși cetățenii români aflați în (prag de) sărăcie.

Primarii ar putea, într-un final, să fie responsabili! Dar când mă gândesc că urmează alegerile locale… 

Solidaritate 

Cu toții am fost impresionați de interacțiunea socială prin cântec, de la balcon, din Italia. Va veni și momentul nostru de solidaritate, unitate și umanitate! Și, cred eu, că în condițiile sociale și economice autohtone, respectând indicațiile de a sta în casă, putem să ne asigurăm că „poveștile” celor nevoiași ajung în mediul online și, într-un final, la autorități. Putem să facem cumpărături pentru vârstnici și pentru cei care nu au resurse – căci, așa cum am văzut, nu există individualism, ci oameni legați între ei, într-un fel sau altul. Coronavirus 

Articol publicat pe Libertatea, Marți, 17 martie 2020: Este nevoie de voință și responsabilitate politică pentru cei mai săraci dintre noi. Măcar acum

Ură pe pâine la Ditrău

 

Nu vrem să mâncăm pâine frământată de mâinile lor”. „Nu vrem aici țigani și negri, să fie clar

 

Unde s-a mai văzut ca statul, adică administrația locală, adică  primarul, să dicteze unui antreprenor pe cine să angajeze sau să concedieze? Ce fel de stat este ăsta? Un stat care încurajează frica. După cum s-a exprimat un localnic din Ditrău, „Nu de cei doi ne este frică, ci de faptul că este afectată siguranţa”, ceea ce este cel puțin bizar în contextul în care vine din partea unor cetățeni care aparțin unei minorități etnice. Însă europeni. Și albi. 

 

Unde majoritatea decide, nu înseamnă că majoritatea și are dreptate. Însă, cu dreptatea și libera exprimare, puse în mixul toxicității laolaltă cu nevoia de putere a unei majorități furibunde și iraționale, tot ce obținem este un compus de o duhoare insuportabilă – duhoarea urii de rasă. Câțiva etnici au ceva împotriva a doi singalezi și altor etnici în general, adică au ceva împotriva romilor, cetățeni ai aceleiași țări.

Fake news-ul și paranoia sunt atributele unei religii a oprimării altora. Ce contează că discursul populist bazat pe manipularea fricilor câștigă peste tot teren, că democrația este în regres, noi îi dăm înainte. Pardon, înapoi. Ne place foarte mult să ne întoarcem în trecut, fiind singurul care ne garantează că un anumit ceva pe care noi ne putem baza întotdeauna, mai ales în fața globalizării, care  vine ca un tăvălug cu potențialul ei de distrugere totală. Dar ce distruge această globalizare și, implicit migrația forței de muncă? Cultura și identitatea unei națiuni, de exemplu. O națiune, evident, formată din minorități. O cultură, evident, formată din straturi succesive de culturi importate, sau domesticite, sau readaptate. Minoritatea romană a venit și a remixat majoritatea dacă. Apoi minoritatea otomană, invadând majoritatea, a adus un plus în cultura românească: niște ciubuc, halva, niște ritmuri orientale și ceva sarmale. Mai avem la activ câțiva sași, secui, evrei, ruși, ceva aromâni, ceva sârbi. Să nu mai spunem ce am copiat de prin Paris… Minoritatea maghiară a devenit majoritară în niște localități. Minoritatea romă, la fel, bate majoritatea română în anumite localități.

De ce ne deranjează atât de mult chestiunea asta? Să fie sentimentul de Ion al ființei? E pământul meu, am uneltit extraordinar de mult să ajungă în proprietatea mea, post-boierime, post-colectivizare, deci am dreptul să îmi impun gustul inclusiv în ceea ce privește vecinătatea pământului meu cu anumite elemente. Ei bine, nu, nu are nimeni dreptul ăsta. Și da, foarte multe guri se trezesc că spună că „țiganii nu muncesc” însă nimeni nu se întreabă, mai ales în cazul Ditrău, oare faptul că „țiganii” nu muncesc nu e un rezultat al faptului că nu îi angajează nimeni? Că dacă îi angajează, face românu gură? Sau maghiarul? De ce să frământe mâinile lor mizerabile o făină atât de albă? Oare mâinile lor sunt mizerabile pentru că sunt negre/ maro/ ciocolatii/ mai bronzate decât ale majoritarilor de aici și atât? Eu, una, am trăit la țară. Mâinile țăranilor de aici, ale bunicii mele, ale mele în copilărie, mâinile tuturor sunt înnegrite. Straturi întregi de pământ negru făcute una cu pielea. Te speli cu peria de sârmă să iasă negreala, dar ce te faci cu mizeria de sub unghii? Poți frământa o pâine cu mâinile astea? Desigur, poți face și gogoși, plăcinte, tot ce vrei. Sarmale. Dar este mizeria noastră! Mâinile lor pot fi cele mai igienizate, cele mai curate posibile, sunt infecte pentru că au altă culoare. Numai mătura poate fi tolerată de asemenea mâini. Cultura lor? Nu ne interesează decât în momentul în care năvălim ca turiști și o îmbrățișăm entuziast. Atât! Ce contează că unul e credincios, nu credem în credința lui, poate ne minte doar ca să ne fie pe plac. Ce contează că și noi suntem dați de colo-colo când mergem să muncim prin afară, că suntem considerați inferiori, nedemni, needucați, un popor de fraieri care pot fi ușor înșelați la bani, și chiar am fost de diverși patroni. Ce contează? Vrem să fim puri ca rasă, nu contează nimic altceva. Vrem să decidem, pentru că reprezentăm majoritatea. Iar majoritatea decide să fie rasistă, aleșii să fie  interesați de „votul majorității”, majoritatea decide să pună presiune nu pentru rezolvarea unor chestiuni elementare și urgente, gen infrastructura, ci presiune pentru alungarea „coloraților”. Statul, impasibil, decide că nu e treaba lui. Atâta vreme cât totul se rezolvă prin voia poporului, atunci așa să fie și de aici înainte. Respectarea drepturilor fundamentale ale unor oameni care plătesc impozite către acest stat nu este, evident, o prioritate. În fond, ne putem lipsi de două impozite micuțe, de salariat pe minimum pe economie. Ce ne trebuie? Nouă ne trebuie o majoritate preocupată cu alte lucruri, total inutile și total jignitoare. Dar, atâta vreme cât majoritatea nu jignește statul, statul ajută această majoritate să se mențină în cea mai bună formă – de aberație și devianță. Însă este oare aceasta aberația, sau aberația e un om cu pielea de culoare diferită, care muncește legal și, implicit, plătește către stat? Cred că știm deja răspunsul. Iar , data viitoare când majoritatea va urla furioasă, ca adineauri, la Târgu Mureș, „la muncă, ciorilor, nu la întins mâna”, atunci sperăm că majoritatea va și permite acestor „ciori” să ocupe un loc de muncă pentru care sunt calificați, sau pentru care se recalifică. Dar oare va permite majoritatea furioasă ca o „cioară” să ocupe un loc de muncă, sau va urla că i l-a furat? 

Cum urlă englezii care au votat BREXIT-ul, cum urlă mexicanii care țin cu Trump.  

Și, pentru asta, doi muncitori calificați, angajați cu forme legale, plătitori de taxe la stat, deci susținători ai sistemului de pensii inclusiv,  împotriva cărora pensionarii protestează sunt „retrogradați”; pentru asta, doi brutari sunt trecuți la mătură.

Mai știm un lucru: preotul din Ditrău a mânat enoriașii în această vânătoare de vrăjitoare, fără nici cea mai mică remușcare creștinească. Când s-a mai întâmplat asta? În Evul Mediu se vânau femeile și Inchiziția tortura și omora tot ce prindea și cataloga, Dumnezeu știe după ce standarde, drept eretici. Acum, preotul decide să mâne furibund o armată de fricoși, printre care și pensionari,  în războiul de intervenție și presiune asupra statului și în treburile privatului. Războiul unor majoritari de-ai locului împotriva a doi oameni. Doi! Vă dați seama cum am ajuns să fim de defecți dacă ne sperie doi oameni?

Cred că este un alt motiv să ne declarăm ura fățișă împotriva etnicilor romi cu ocazia asta. Cred că avem nevoie de din ce în ce mai multe motive superficiale pentru a reveni la resentimentele noastre eterne. Manelele? Da, bun. Ajutoarele sociale și copiii făcuți „pe bandă rulantă” și „pentru alocație”, excelent motiv! Să nu mai reamintim de trista poveste cu rom vs. român și confuzia generală cum că romul face de rușine o întreagă națiune de români, doar pentru că primele trei litere ale ambelor denumiri sunt „rom”. Câte propuneri legislative nu au existat pentru a interzice această denumire a unui popor, câți intelectuali străluciți, în loc să vorbească despre valori umane comune, despre incluziune, solidaritate, respect reciproc și ajutorul față de cei oprimați, nu s-au gândit să influențeze fix pe dos? Oameni care au trecut prin ororile comunismului și ale interzicerii drepturilor fundamentale, s-au trezit să vorbească tocmai împotriva acestor drepturi pentru care au luptat cândva, pentru care au rezistat cândva. Migranții, această pandemie oribilă, acești invadatori care nimicesc totul în cale, au fost stigmatizați de oameni la care nu ne-am fi gândit. La fel, cetățenii de etnie romă, din nefericire, sunt perpetuu văzuți ca o boală națională, ca ceva ce trebuie extirpat, îndepărtat. O tumoră malignă care otrăvește bravul popor român de sute de ani și care trebuie, într-un fel sau altul, eliminată din organismul național. „Ăștia” trebuie ghetoizați, „ăștia” nu trebuie angajați pentru că fură, pentru că trândăvesc, pentru că …. pentru că… pentru că… pentru că sunt de altă culoare. Pentru că „au venit din India”! Aici noi am fost primii și am înfruntat voievozi, boieri, turci, tătari, nemți, ruși, regi și președinți ca să obținem ce vrem! Și ce vrem? Păi, vrem să muncim pe afară că, de fapt, aici nu ne plătește nimeni cu cât vrem noi. 

Da, s-a deschis un dosar penal în cazul Ditrău, dar oare va fi la fel de îngropat și acesta ca și toate celelalte? Vor fi pedepsiți „un suspect, doi, zece sau chiar mai mulţi sau poate niciunul.”, cum spune reprezentantul IPJ Harghita? Dreptatea, după cum ne-am obișnuit în România, este amânată sau trecută cu vederea. Cazul penal este o fantezie, amenda penală este o excepție, în niciun caz regulă. 

Ne întrebăm ce ar fi spus despre această ingrată situație Sándor Csoma de Kőrös, „deținătorul” căminului cultural din Ditrău. Însă Sándor Csoma de Kőrös nu este doar asta, un nume pe o fațadă. Sándor Csoma de Kőrös este un orientalist recunoscut, primul autor al dicționarului englez-tibetan și al unei cărți de gramatică tibetană. Cred, cu smerenie, că se răsucește în mormânt de rușine. 

 

La final, o să vă povestesc o întâmplare care a avut loc anul trecut, în Londra, în plin centru. Închipuiți-vă: un cuplu de chinezi, cam pe la 50-60, mâncau sprijiniți de bordura unui magazin. Lângă ei, s-au așezat, veseli și gălăgioși: doi regățeni, un român maghiar din Brașov, un româno-saso-maghiar din Brașov, alt român-sas, doi români maghiari din Oradea, un basarabean get beget, un român cu origini ucrainene din Bucovina și un român cu origini sârbești din Timișoara. Toți ne savuram, lihniți, câte o gustare luată în pripă din supermarket. O doamnă în blănuri, cu ochelari de soare, ne abordează agresiv în engleză: „Nu aveți voie să stați aici.”„ De ce, doamnă?”„Aici ne ținem câinii.” „Păi, după cum putem observa, nu aveți niciun câine cu dumneavoastră în momentul ăsta.”„ Nu aveți voie să stați aici, o să vă reclam, o să chem poliția!” „Dar puteți măcar să ne spuneți de ce?” „Sunteți străini, nu vă vrem aici!” Morala? Vă lăsăm pe voi să vă gândiți la morală. 

 

scris de Livia

Snobii liberi – sau manelele și rasismul – o poveste fără sfârșit

Dezbaterea dacă manele sunt sau nu bune pentru sănătatea dumneavoastră e un perpetuum mobile. Din când în când, cineva se trezește să aducă în discuție acest subiect și să genereze aceeași controversă care, din păcate, aduce, ca de fiecare dată, și aceleași vechi sentințe rasiste în peisaj.  Dacă tot avem o părere, hai să o și spunem cu voce tare, asta se pare că merge de minune, rețetă îndrăgită mai ales de când cu rețelele de socializare, care au dat drumul la maximum acestui rezervor nesecat de exprimare democratică. Nu sunt nici eu cea mai politically correct ființă din lume, dar una este corectitudinea politică, și alta este hate speech-ul.

Iar, deseori, discuțiile publice despre manele, din păcate, dau inevitabil frâu liber hate speech-ului sau sentimentelor rasiste ale ființei. Dar, hei, e democrație!

Dar să răs-verificăm și abordarea subiectului manele de către elitele noastre

De multe ori, elitele, prin atitudinea lor „părintească”  și „îngăduitoare” față de cultură, de parcă le-ar aparține în exclusivitate și ar avea drepturi asupra ei, prin standardele lor precise în cunoașterea riguroasă a ceea ce este și a ceea ce nu este cultură și prin emiterea unor păreri complexe,  omit o dimensiune socială importantă: raportarea plebeilor la această viziune și aceste păreri și, mai ales, adoptarea acestor păreri în cheie proprie și personală. Impactul social al unor judecăți estetice înalte  este pierdut din vedere pe drum, dar tocmai acest impact nu ar trebui neglijat. De la manele se ajunge imediat la rasism, în multe cazuri, și tocmai asta este cheia personală a interpretării despre care am spus mai sus.

Dau doar un exemplu de judecată elitistă, emisă pe subiect de domnul George Pruteanu: „Manelele nu reprezintă, totuși, nivelul majorității, ci pe cel al unei minorități gălăgioase”. Parafrazându-l pe domnul Pruteanu, pot să spun și eu despre rasismul perfid mascat al elitelor că nu îl văd, dar îl recunosc.

Măcar domnul Pruteanu a menționat că nu impune nimănui ce să asculte și ce să nu asculte, spre deosebire de domnul „Ing., Dr. ŞI, Dhc, Prof. univ.” Nicolae Robu, această finuță autoritate într-ale muzicii.   

M-am gândit să interzic, ce părere aveți?

Prin nota isterică prin care interzice difuzarea/ interpretarea manelelor în spațiul public timișorean, cunoscutul interpret și trubadur Nicolae Robu – primarul Timișoarei, a declanșat nu numai o dezbatere ca multe altele referitoare la manele și plăcutul sau neplăcutul acestora de către cetățeni, dar și o cunoscută (și de tristă notorietate) ură a majoritarilor față de o minoritate, și anume minoritatea romă. Este ironic faptul că domnul primar se numește Robu și că istoria noastră (cealaltă istorie, reală dar menținută în underground și nișată), conține un capitol dedicat robiei romilor? O fi oare la curent domnul Robu cu o altă fațetă a istoriei noastre, mai recente, cum ar fi că trăim într-o țară care se poate lăuda cu asimilarea forțată a unei minorități, în timpul regimului comunist, și că această asimilare forțată a însemnat un atentat al culturii naționale asupra culturii minorității rome? Probabil nici cu acest aspect nu este la curent domnul primar, cum nici mare parte a românilor, aspectele de genul nu sunt recunoscute, sau chiar sunt voit trecute sub tăcere. Dacă am fi câtuși de puțin interesați de trecutul nostru, poate nu am mai încuraja manifestările rasiste, xenofobia, discriminarea și mai ales romofobia. Punctez din nou că, prin această interzicere a manelelor, s-a dat liber, încă o dată, la ostilitatea fățișă a unora. Nu că ar conta pentru domnul Robu, dar contează pentru romi, în contextul istoric mai amplu  și contează și pentru o majoritate care se aliază unui discurs nedemocratic. Dar ce pretenții putem să mai avem de la domnul primar Robu că ar înțelege traiectoria manele → romi → discurs rasist și discriminatoriu pe care îl încurajează, chiar și inconștient. Sau nu e inconștient?

Apropo de istorie și educație

Din multele comentarii lăsate pe pagina de facebook sub sondajul primarului pe acest subiect al interzicerii manelelor – un sondaj care cere păreri exprimate democratic asupra interzicerii manelelor, venit însă după dictatoriala interzicere a acestora, chestiune de o logică imbatabilă (sic!) – observ că o constantă este aducerea în peisaj a educației. Mai pe larg: câțiva cetățeni cer sau propun educarea celorlalți, căci numai prin educație vom ajunge să ne dezbărăm de astfel de manifestări inculte, cum ar fi ascultatul manelelor date la blană în spațiul public, numai prin educație putem accede la cultura adevărată, numai prin educație putem ajunge o societate ….. blablabla. Dar ce societate! Mă întreb de ce nu se propăvăduiește și o educație care să ajute la diminuarea manifestărilor rasiste, a discriminării și segregării. Mai nimeni nu insistă pentru o astfel de educație, care ar aduce societatea mai aproape de înțelegerea noțiunilor de solidaritate și diversitate. Așa cum am spus mai sus, această fațetă a noastră, ca națiune, de criminali și de stăpâni de sclavi este renegată sau total necunoscută.  Nu stau să fac reductio at Hitlerum, însă îmi place să cred că, dacă tabloul istoric complet măcar ar apărea în manualele de istorie, nu mai vorbesc despre o campanie de conștientizare, etc, atunci poate societatea noastră chiar ar face un pas înainte. Și nu, nu mai vorbesc despre toleranță, că oricum nu facem decât să tolerăm, până prindem și cel mai anemic motiv să nu mai tolerăm și să dăm drumul celor mai nocive gânduri despre tolerați. Să spui că tolerezi, în contextul ăsta, mi se pare o insultă.

Indirect, domnul primar Robu a interzis multiculturalismul

O altă problemă este aceea că un liberal ales într-o funcție publică nu înțelege nici democrația, nici Constituția. E păcat că Timișoara, bastionul luptei pentru democrație, a ajuns în centrul atenției pentru astfel de gesturi ingrate, mai degrabă aparținând unui cult al auto-adulării și autosuficienței. Acest personaj arogant, adică domnul primar Robu, este doar unul dintr-un lung șir de indivizi care ajung să să fie democratic aleși pentru a ocupa o funcție publică, iar ei să își facă de cap cu democrația în mod indecent și grotesc. Este cert locul acordat rasismului și xenofobiei în discursurile publice ale unor politicieni: locul întâi. Pentru că, hei, este democrație! Și majoritarii țin să audă astfel de discursuri, tânjesc după sentimentul naționalist, urăsc instinctiv alteritatea, și așa apar profitorii ahtiați să se joace cu aceste frici iraționale.  Domnule primar, democrația nu este animalul dvs de casă. Iar cultura nu este un obiect posedat în mod exclusivist de o elită, fie academică, fie politică sau aiurea. Sau poate vă gândiți că numai dvs aveți dreptul să cântați în spațiul public?

https://www.youtube.com/watch?v=U4UsgzzmQ3A

 

 

 Nu că manelele nu ar fi ascultate, îndrăgite, fredonate și de majoritari și folosite la multe petreceri, inclusiv ale intelectualilor.  Nu că nu aș cunoaște rasiști care îi adoră pe Romica Puceanu sau pe Ionel Tudorache. Dar, stai așa, ei fac cumva parte din cultura noastră folclorică. Sau nu sunt recunoscuți ca făcând parte din Panteonul patrimoniului românesc? Chemați elitele, vreau un răspuns academic nejustificat! Și părtinitor! Și improvizat! Și rasist! 

La final, mă gândesc să fac un gest de atenționare obscen (obscen pentru stăpânii cenzurii) și las aici articolul 30 din Constituția României, fără alte comentarii:

(1)    Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

(2)    Cenzura de orice fel este interzisă.

Și un P.S.: tot în Constituție, tot la articolul 30, la punctul 7, stă scris,  negru pe alb, că este interzisă de lege incitarea la discriminare. Și vă întreb: este această notă emisă de domnul Robu o incitare la discriminare? 

 

Articol semnat de Livia Ștefan