Coronavirus, după cum putem constata, nu ține cont de etnie, statut social sau orientare politică. Lovește oriunde are oportunitatea! Și, din păcate, pare că are destule oportunități în România, unde sărăcia și discriminarea făceau ravagii chiar și înainte de criza coronavirus. Sau de cea economică ce va urma după ea.
Primul lucru pe care l-am învățat despre prevenirea virusului este o bună igienă. Ar trebui să ne spălăm frecvent cu apă și săpun, după orice contact cu un mediu necunoscut sau cu alte persoane. Dar ce facem cu cei care nu au acces la apă curentă?
În România, unul dintre cele mai sărace state membre ale Uniunii Europene, o bună parte din populație nu are acces la apă curentă. „În zonele rurale din România proporția celor care trăiesc în locuințe fără apă de la rețeaua publică crește de la 65% în rândul celor care sunt de lată etnie decât cea romă și trăiesc în zone nemarginalizate la 75% în rândul romilor din zone nemarginalizate, ajungând la 88% în rândul romilor din zonele marginalizate.” Studiu al Băncii Mondiale din 2016.
Sigur, e posibil ca o bună parte din aceștia să folosească puțuri sau fântâni aflate în proximitatea gospodăriei. Și aici intervine a doua recomandare preventivă pe care am învățat-o în aceste zile: „stați în casă”! Oare de câte ori trebuie să iasă din casă cei care nu au apă curentă pentru a se alimenta? Câtă apă ar putea să care pentru consum, menaj și igienă în conformitate cu recomandările autorităților?
De ce suntem în această situație? În primul rând, din ignoranța politicienilor! Și, în opinia mea, aceasta ar fi varianta cea mai optimistă, căci în realitate ignoranța nu e prostie, ci oportunism politic. Mulți aleși locali preferă să țină diverse categorii sociale și etnice în sărăcie/precaritate, fără acces la resurse pentru că votul lor este mult mai ieftin. Nu mă refer la cumpărarea de voturi directă, ci la ceea ce le vând acestor oameni în campanie electorală, promițându-le ceea ce pentru mulți pentru noi este un dat: acces la apă curentă, de exemplu. Sunt și cazuri în care oamenii refuză racordarea la rețeaua de apă curentă cu argumentul „dacă așa am pomenit”! Apa curentă din rețea presupune și costuri, iar unii nu sunt dispuși să mai ducă în cârcă încă o cheltuială pentru ceva ce pot obține, istoric, gratis. În casă, dar ce mâncăm!
Revin la cea de-a doua recomandare pentru prevenirea răspândirii virusului, respectiv să stăm, cât mai mult posibil, în casă. Din păcate, pentru mulți cetățeni români a sta acasă este un lux pe care nu și-l permit. A sta acasă înseamnă să ai resurse pe care să le consumi fără sa aduci resurse noi. Ori, pentru un număr mare de cetățeni români acest lucru nu este chiar posibil, căci ei au resurse pentru ziua curentă și, în cazuri fericite, pentru ziua următoare. Nu vă imaginați că acești oameni nu muncesc! Dimpotrivă, cei mai mulți dintre ei sunt angajați, cu un salariu mult mai mic decât nevoile lor, ceea ce nu le permite să acumuleze rezerve. Cum ar putea să se descurce o femeie care lucrează într-o croitorie, 8 ore/zi, plătită cu salariu minim pe economie și care trebuie să rămână acasă? Cum ar putea un zilier să își mai folosească munca în condițiile în care ar trebui să rămână acasă?
În casă, dar care casă? Oamenii fără locuință sunt unii dintre cei mai vulnerabili cetățeni români pentru care autoritățile ar trebui să ofere soluții cel puțin pentru perioada de criză. Numiți peiorativ „oamenii străzii”, mulți dintre aceștia au fost mutați din locuințele lor, din diverse motive, de către autoritățile statului român fără se le ofere o alternativă de locuire (după cum spune legea).
Unii, ostentativ, au fost mutați din casele lor pe groapa de gunoi – așa cum s-a întâmplat în Cluj – Pata Rât, alții în fabrici contaminate (vezi Baia Mare), izolați cu garduri (tot Baia Mare), mutați în barăci provizorii (vezi Alexandria), în ghetto-uri construite chiar de primărie (vezi Roman) sau în blocurile sociale cu toaletă și dușuri comune (de exemplu în Botoșani). În Botoșani, că tot l-am dat ca exemplu, în blocurile sociale (de tip ghetto), în care locuiesc câteva sute de persoane sunt, la 15 martie 2020, două persoane în (auto)izolare (din surse informale). Izolare teoretică, căci toaletele și dușurile sunt comune, holurile înguste, iar camerele sunt suprapopulate.
Lux banal – Acces la servicii de sănătate, dezinfectant, mască de protecție, produse de igienă, medicamente, cărți, acces la informații, internet, tehnologie, energie electrică etc. Mulți cetățeni români, deși nu vorbim despre ei, se confruntă cu lipsa accesului la ceea ce pentru alți cetățeni români reprezentă o banalitate. Din păcate, sărăcia nu este un subiect de politică publică, mai ales în contextul unei crize pe o durată nedeterminată, deși Guvernul României are o strategie anti-sărăcie încă din 2015, neaplicată niciodată de către autoritățile locale. Soluția: voință politică! De aceea, pentru că tot pășim în „stare de urgență”, pentru a respecta indicațiile autorităților, cu bugetul de urgență recent pus la dispoziție de Comisia Europeană statelor europene care se confruntă cu coronavirus, statul român ar trebui să se gândească cum să suplinească, în special în comunitățile marginalizate, precaritatea și riscurile la care sunt supuși cetățenii români aflați în (prag de) sărăcie.
Primarii ar putea, într-un final, să fie responsabili! Dar când mă gândesc că urmează alegerile locale…
Solidaritate
Cu toții am fost impresionați de interacțiunea socială prin cântec, de la balcon, din Italia. Va veni și momentul nostru de solidaritate, unitate și umanitate! Și, cred eu, că în condițiile sociale și economice autohtone, respectând indicațiile de a sta în casă, putem să ne asigurăm că „poveștile” celor nevoiași ajung în mediul online și, într-un final, la autorități. Putem să facem cumpărături pentru vârstnici și pentru cei care nu au resurse – căci, așa cum am văzut, nu există individualism, ci oameni legați între ei, într-un fel sau altul. Coronavirus
Articol publicat pe Libertatea, Marți, 17 martie 2020: Este nevoie de voință și responsabilitate politică pentru cei mai săraci dintre noi. Măcar acum
